Creştinul ortodox între glasul Păstorului şi hotărârile din Creta

Orice împotrivire care nu duce la schismă este justificată

Clsd_g9UkAATAfM

de Prof. Teodor Silvestru

Lucrarea de mântuire este desăvârşit păstrată în Biserica Sfântă încă de la întemeierea ei. Şi pentru că toate cele pentru mântuire sunt împlinite şi desăvârşite în Hristos, Apocalipsa ne aşază în faţă, prin cuvinte testamentare, realităţi de neocolit: de acum “cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească încă. Iată, vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta lui.”(Apocalispa 22, 11-12)

Tulburările în ceea ce priveşte Sinodul din Creta continuă şi chiar se adâncesc, lucru care nu ne miră. Clerici şi ierarhi încearcă să ne liniştească spunându-ne că totul e în regulă, că nimic nu s-a schimbat şi că hotărârile sinodului sunt bune. Avem chiar şi informaţii despre unii preoţi care le spun în predici enoriaşilor să stea liniştiţi, că nu s-a semnat nimic, că cei care se agită sunt nişte extremişti care nu fac decât să provoace tulburare şi schismă în mod gratuit. 

Apar ştiri din ce în ce mai îngrijorătoare ce înfăţişează primele urmări ale sinodului din Creta. Astfel aflăm că, pe baza articolului 22 din documentul 6, numit “Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine[1], se fac propuneri de caterisire şi afurisire ale unor teologi şi clerici care se împotrivesc sinodului. Această ştire[2] este preluată fără discernământ de către Basilica.ro, site-ul Patriarhiei Române, arătând că sunt în asentiment cu astfel de demersuri.

Din punctul nostru de vedere, pe lângă alte derapaje ale Sinodului din Creta, articolul 22 reprezintă pericolul cel mai mare, modificând întru totul relaţiile din Biserică, între mădularele Trupului lui Hristos. Pe această cale, se strecoară în cadrul Ei un duh perfid, în timp ce mulţi dintre noi rămânem blocaţi în problematizări de suprafaţă sau chestiuni ce ţin de orgolii personale. Acest articol 22 reprezintă, în viziunea multora, un complot al ierarhilor prin care se încearcă acordarea de puteri nelimitate adunărilor sinodale. Dacă reuşesc să ducă la îndeplinire acest lucru, ne putem aştepta ca la viitoarele lor întâlniri să se vină chiar cu reforme liturgice, fără ca cineva să se mai poată opune.

Diavolul pe nume Elitism[3] îşi manifestă din ce în ce mai mult prezenţa în modul de raportare al ierarhiei faţă de popor. Fatidicul articol 22 este arma principală, în cadrul acestui puci al ierarhilor, prin care se încearcă preluarea de către aceştia a autorităţii exclusive în Biserică și a ocârmuirii în dauna lucrării Duhului Sfânt. Aşa cum se exprima interlocutorul părintelui Baştovoi – “părinte cu  mare influență în cercurile politice și diplomatice” – “gata cu maslurile şi parastasele”. Comportamentul ierarhilor, cu puţine excepţii, seamănă din ce în ce mai mult cu cel al unor cardinali distanţi şi intangibili. Preoţilor de rând le-a fost luat dreptul de a vorbi în mass-media, adică în public, fără binecuvântare[4], contractele lor fiind schimbate cu decizii chiriarhale[5]. Făcând o paralelă, putem să considerăm mass-media ca o agora a societăţii moderne, tehnologizate. Preotul a vorbit dintotdeauna în agora, a fost unul dintre cei al căror cuvânt a fost respectat şi ascultat. A vorbi în agora ca preot presupune a catehiza, a propovădui, a mărturisi pe Hristos iar când e cazul, a critica ceea ce e de criticat. În comunităţile umane, mai mici sau mai mari, preoţii au constituit dintotdeauna un far, o sursă de lumină petru toţi cei care sunt în căutare. A le pune căluşul în gură, în această ordine de idei, este cel puţin suspect şi denotă alte intenţii. Pare mai degrabă să se vrea menţinerea tăcerii asupra anumitor aspecte ce ar putea fi scoase la iveală de către preoţii mărturisitori. În acest fel se menţine poporul credincios în ignoranţă şi neştiinţă asigurându-se spaţiu de manevră şi manipulare. 

Cine poate fi purtător de cuvânt în mass-media dintre clerici? Cine primeşte binecuvântare să vorbească? Cei care nu deranjează, cei care merg pe aceeaşi linie elitistă, care nu se pun în dezacord cu ierarhii, ci le susţin ideile şi iniţiativele, indiferent care ar fi scopul acestora. Cu durere suntem nevoiţi să dăm ca exemplu un preot care s-a făcut iubit în timp de către credincioşi prin discursul său percutant şi presărat cu umor. Nu spunem că nu face sau nu zice şi lucruri bune, însă în ceea ce priveşte chestiunile sensibile cu care ne confruntăm, gândirea sa este în consonanță cu ideile “inovatoare” pe care le găsim și în cadrul sinodului din Creta. E vorba de părintele Constantin Necula care, aşa cum vedem în acest video, îndrumă credincioşii spre o “concepţie globală a lucrurilor care se petrec”, care ne spune să-i apreciem pe luterani, catolici, unitarieni, etc. ca fiind cei care “ne-au învăţat să ne spălăm când mergem la slujbă, să nu fim o ortodoxie puţâtoare”, pe cei care “ne-au învăţat cum să construim luminos bisericile” şi să “conştientizăm valoarea scripturii”. Pr. Conf. Dr. Constantin Necula, profesor universitar la Facultatea de Teologie “Andrei Şaguna”, purtător de cuvânt al Mitropoliei Ardealului, anulează într-o frază tradiţia milenară a Bisericii Ortodoxe, care probabil nu a avut capacitatea să cunoască niciunul dintre aceste lucruri în fermentul de bogăţie bizantină atât de apreciată în toată lumea. Din nou, oare nu sună elitist cuvintele acestea, pe care cu mâhnire le-am reprodus aici? Ce vrea să însemne, atunci când ne anunţă că, în următorii ani, în România, se va constitui un “bloc creştin unitar de mărturie”? În acest context ţinem să precizăm că noi dorim să rămânem, alături de Ţuţea, lângă “baba murdară pe picioare ce se roagă în faţa icoanei Maicii Domnului”. 

Argumentul fundamental al apologeților hotărârilor din Creta se fundamentează pe faptul că acolo în cadrul sinodului nu s-au discutat probleme dogmatice. Însă cu toții știm că doctrina reprezintă fundamentul ultim al viețuirii creștine. Iar atunci când un sinod impune normative de conduită sau strategii misionare în dezacord cu doctrinaBisericii, evident că autoritatea sinodală profanează de fapt doctrina. De exemplu, una din ideile majore ale documentului ce tratează relaţiile Bisericii Ortodoxe cu “ansamblul lumii creştine”, cea privitoare la aşa-zisa “restaurare a unităţii bisericii”, răstoarnă şi răstălmăceşte învăţătura Bisericii despre eclesiologie. Sub intenția voalată a acordării la o societate globalistă, sinodul impune astfel de strategii noi de misiune, a căror acceptare este impusă, volens-nolens, prin intermediul unei hotărâri cum este cea cuprinsă în articolul 22 al documentului. Oare aceasta trebuie să fie atitudinea unui păstor? Menirea unui sinod e păstrarea dreptei credinţe. Toţi cei care nu au acceptat marile Sinoade Ecumenice au rămas arieni, nestorieni, monofiziţi, monoteliţi, iconoclaşti, etc., unele erezii fiind perpetuate până în zilele noastre sub diferite denominaţiuni. Noi ce rămânem dacă nu acceptăm acest “Mare şi Sfânt Sinod”? Rămânem ortodocşi şi întrebăm: cu ce autoritate poate un ortodox să fie afurisit sau excomunicat pentru că nu vrea să accepte învăţături noi? 

descărcareNu mai putem răbda ca și conducerea bisericească să îmbrace aceeași haină pe care auîmbrăcat-o politicienii noștri, lăsându-ne însetați de normalitate. Suntem obosiţi de agenda încărcată a ierarhilor, de râvna cu care aceştia încearcă să ne alinieze după normele politicilor globalizante; vrem să fim lăsaţi în pace, vrem să ne odihnim în ortodoxia noastră. Nu putem să-i percepem ca pe nişte păstori pe cei care încearcă să se impună ameninţând cu afurisiri şi caterisiri. Ne-am săturat de denigrări şi calomnii, de încercări de creionare a unei ortodoxii înapoiate şi troglodite care necesită modernizare. Elitismul şi măririle lumeşti nu îşi au locul în Biserica Ortodoxă. Bunicii şi străbunicii noştri, chiar dacă acest lucru a ajuns un clişeu, în şi prin Biserică au reuşit să menţină şi să ajute la supravieţuirea unui neam, în condiţii lipsite de speranţă. A contrapune evlaviei lor o imagine defăimătoare e la limita blasfemiei. Celor care îi ponegresc pe aceştia le răspundem că preferăm să rămânem cu “ortodoxia puţâtoare” şi cu “babele murdare pe picioare”, decât cu ierarhi parfumaţi şi daţi cu toate alifiile, ce ne privesc condescendent de la distanţă, care au uitat să fie păstorii iubitori ce-şi îndrumă turma cu blândeţe şi discernământ.

În acest context îi întrebăm pe cei ce susţin acest sinod, oare cine este fanatic? Cel care doreşte aceste lucruri de bun simţ sau cei care vin să tulbure această stare prin impunerea de hotărâri sub ameninţarea bâtei? Şi până acum au fost clerici şi ierarhi care au participat la şedinţele Consiliului Mondial al Bisericilor şi la rugăciuni comune cu eterodocşii, clerici care și-au asumat în nume propriu această participare, neavând acordul pleromei Bisericii. Cu toate acestea niciodată nu au avut parte de agresiuni din partea unor aşa-zişi fanatici, ci opoziția a fost una în spiritul dreptei credințe. De aceea nu este de mirare că acum, când se încearcă în mod oficial impunerea unei linii ecumeniste în Biserica Ortodoxă, crește amploarea manifestărilor de protest din partea credincioşilor care percep acest lucru ca pe o agresiune până de curând de neimaginat.

Orice împotrivire care nu duce la schismă este justificată[6] cum spune părintele Epifanie Theodoropulos, atunci când suntem martori ai unor deraieri ale ierarhilor. Considerăm că trebuie revizuit, în sinoadele locale care vor urma, statutul Mişcării Ecumenice şi, dacă până acum au fost ignorate, să fie luate în considerare semnalele de alarmă trase de mari teologi şi sfinţi recenţi ai Bisericii Ortodoxe în ceea ce priveşte ecumenismul.

“Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe uşă, în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur şi tâlhar. Iar cel ce intră prin uşă este păstorul oilor. Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă de glasul lui, şi oile sale le cheamă pe nume şi le mână afară.

Şi când le scoate afară pe toate ale sale, merge înaintea lor, şi oile merg după el, căci cunosc glasul lui. Iar după un străin, ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul lui. Această pildă le-a spus-o Iisus, dar ei n-au înţeles ce înseamnă cuvintele Lui.” (Ioan 10, 1-6)

sinod Creta - observatori catolici
Observatori (supraveghetori) catolici la lucrarile sinodului din Creta

[1] http://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-document-oficial/

[2] http://basilica.ro/panagiotis-andriopoulos-caterisirea-clericilor-care-raspandesc-vrajba-in-trupul-bisericii/

[3] https://savatie.wordpress.com/2013/09/12/paziti-va-de-diavolul-pe-nume-elitism/

[4] http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2013/04/09/patriarhia-transforma-biserica-intr-o-corporatie/

[5] https://drive.google.com/open?id=0B9YAPM0IiWHTVHlPcUdYandqaDg

[6] http://www.parohiacopou.ro/arhim-epifanie-theodoropulos-despre-pericolul-schismei-care-poate-incepe-cu-nepomenirea-episcopilor

Vezi si:

http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/08/sinodul-din-creta-scrisoare-de.html

http://www.petitieonline.com/scrisoare_de_marturisire

Anunțuri