Cuviosul Filotei Zervakos despre Sfântul și Marele Sinod

Scrie Protopresviterul Theodoros Zísis, Profesor emerit al Facultății de Teologie al Universității Aristoteliene din Tesalonic.

?

Foto: Părinții luptători Filotei Zervakos (dreapta), părintele Haralambos Vasilópoulos (stânga), părintele Amfilohie Mákris (în mijloc, bolnav, la Spitalul Evanghelismos) și părintele Marcu Manolis (în picioare, pe atunci mirean), în 1963.

 Pe toată durata secolului al XX-lea, Biserica Ortodoxă Sobornicească s-a preocupat intens de convocarea unui Sinod Ecumenic care trebuia să abordeze și să soluționeze probleme serioase apărute în viața Bisericii, probleme pastorale, canonice, dogmatice. Cu toții cunoaștem și învățăm despre cele șapte Sinoade Ecumenice, dintre care ultimul, al șaptelea, a fost convocat la Niceea Bitiniei în 787 împotriva iconomahilor. De atunci, vreme de 12 veacuri și mai bine, conștiința de sine ecumenică a Bisericii pare că întârzie să se manifeste, ca și cum nu ar exista probleme serioase care ar avea nevoie de o abordare ecumenică autentică, ca și cum Biserica ar ezita să-și manifeste autenticitatea și valabilitatea, să se prezinte ca venind în continuitate directă cu acea Biserică ce avea autoritatea, dreptul și îndatorirea de a convoca sinoade ecumenice. Biserica ezită să se prezinte ca fiind Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească. Acest lucru trebuia să îl fi făcut cu mult timp în urmă, ca să combată și să vădească insolența și tupeul Romei, care în vechime nu era altceva decât parte și simplu mădular al pentarhiei patriarhatelor, cu o jurisdicție locală concretă, care în continuare a fost tăiată din Trupul Bisericii din cauza ereziilor și a înșelărilor, și de-atunci încolo se află în afara Bisericii și, în plus, a furat și titlul de Biserică Catolică*, Universală, dar și dreptul de a convoca sinoade ecumenice și de a le număra în continuarea celor șapte Sinoade Ecumenice din vechime. Însă sinoadele Bisericii Romei nu reprezintă continuarea celor șapte Sinoade Ecumenice, dat fiind că nu recunoaște nici canoanele pe care le-au rânduit cele șapte sinoade, nici învățătura lor dogmatică.

Este gravă și nejustificată indolența conducătorilor Bisericii Ortodoxe față de acest mare gol al absenței activității sinodale ecumenice, care, desigur, nu este real, ci doar de imagine, întrucât situația nu este prezentată așa cum trebuie nici de istoriografia și cercetarea teologică mai recentă, nici de actualul învățământ teologic, cu urmarea că trece și în rândul clerului și al pliromei bisericești opinia potrivit căreia după Sinodul al VII-lea din 787, Biserica Ortodoxă nu a mai avut nici o activitate sinodală ecumenică, că Biserica este, din punct de vedere sinodal, un organism fosilizat de mai bine de 12 secole. Există chiar unii teologi și, din păcate, chiar profesori universitari, care sunt de acord cu nu este posibil să se convoace un sinod ecumenic, întrucât va lipsi Roma, care participa la vechile Sinoade Ecumenice și, prin urmare, numai când se va realiza ”unirea bisericilor”, atunci va fi posibilă convocarea unui sinod ecumenic. Argumentul acesta este atât de absurd din punct de vedere teologic și atât de nefondat, încât nici măcar un student în anul întâi la teologie nu ar fi îndreptățit să îl formuleze, pentru foarte simplul motiv că ereziile și schismele tăiate din Trupul Bisericii nu vatămă nici unitatea, nici sobornicitatea și ecumenicitatea acesteia. Altfel, Biserica nu ar fi putut niciodată să convoace sinoade ecumenice, pentru că totdeauna au existat și există erezii și schisme, care ar fi trebuit să participe și ele la sinoadele ecumenice. Imaginați-vă acum că ar afirma Părinții Sinodului II Ecumenic că ”noi nu suntem sinod ecumenic, pentru că nu participă și arienii”, iar cei de la Sinodul al VII-lea Ecumenic, ”noi nu suntem sinod ecumenic, pentru că nu participă și iconomahii”.

Că avem de-a face cu un gol sinodal aparent, iar nu cu unul real reiese și din faptul că după Sinodul al VII-lea Ecumenic au avut loc sinoade care ar fi trebuit deja să fi fost recunoscute ca ecumenice, așa cum sunt deja considerate de către mulți în conformitate cu Tradiția Ortodoxă: este considerat al VIII-lea Sinod Ecumenic, cel convocat în timpul Patriarhului Fotie în 789 la Constantinopol, și al IX-lea Sinod Ecumenic, cel care a avut loc la mijlocul secolului al XIV-lea, convocat la Constantinopol în două etape, în 1341 și în 1351. La primul dintre aceste sinoade, chiar la cel din timpul lui Fotie cel Mare (789), la care a fost condamnată erezia papistașă Filioque despre purcederea Duhului Sfânt și de la Fiul, au participat și reprezentanți ai Romei care nu se rupsese încă de Biserică, iar acești reprezentanți ai Romei au semnat și ei hotărârile sinodului. Cel de-al doilea sinod, care trebuie recunoscut ca al IX-lea Sinod Ecumenic, a constituit un trimf al învățăturii Sfântului Grigorie Palama împotriva învățăturii despre har a monahului Varlaam Calavritul, cel din Apus, și a acoliților săi. Lipseau, desigur, de la acest sinod reprezentanții Romei, care Romă însă era osândită deja ca eretică în persoana lui Varlaam, cel ce susținea și reprezenta învățătură Romei. Acest sinod însă a fost panortodox, iar hotărârile sale au fost acceptate de conștiința sobornicească a Bisericii Ortodoxe.

Este un motiv de întrebare de ce până acum Biserica Ortodoxă a rămas la cele șapte Sinoade Ecumenice și nu a recunoscut oficial cele două sinoade menționate mai sus, ca al VIII-lea, respectiv al IX-lea Sinod Ecumenic. Și întrebarea este cu atât mai acută azi: de ce nici azi nu se fac demersurile necesare în vederea acestei recunoașteri, măcar în Biserica Greciei, la sinodul căreia a fost depusă o propunere în acest sens de către Mitropolitul Pireului, Serafim, propunere însoțită de două extraordinare comunicări despre fiecare dintre cele două sinoade, a Mitropolitului Ierótheos al Nafpaktosului și a Mitropolitului Ieremia al Gortinei și Megalopolei. Propunerea urmărea ca această cerere să fie acceptată de către Sinodul Greciei și apoi să avanseze prin organele competente la Patriarhia Ecumenică pentru luarea unei decizii panortodoxe. Din nefericire, cererea a fost respinsă, iar motivul respingerii, ca și cel al nerecunoașterii celor două sinoade, este evident. Filopapistașii, slugile papei, fie ei patriarhi, arhiepiscopi și episcopi ”ortodocși” papolatrii, nu doresc să îi supere pe papistașii schismatico-eretici de la Roma, pentru că, pe de o parte, Sinodul al VIII-lea Ecumenic din timpul lui Fotie, de la anul 789, a condamnat erezia Filioque, în timp ce sinodul din 1341-1351, din timpul lui Grigorie Palama, a condamnat învățătura eretică despre harul creat. De aceea, Mitropolitul Pireului, kir Serafim, a acționat perfect, foarte canonic și foarte patristic, când a hotărât ca în eparhia sa să aibă loc în mod oficial prăznuirea celor două sinoade: a Sinodului VIII în prima Duminică de după prăznuirea Sfântului Fotie (6 februarie), iar a Sinodului IX în a doua Duminică a Postului Mare, când se prăznuiește și pomenirea protagonistului, din punct de vedere teologic, al acestui sinod, Sfântul Grigorie Palama. Potrivit unei fericite rânduieli dumnezeiești și a unui dumnezeiesc îndemn, independent de demersurile arhiereilor, cunoscutul imnograf Apostolos Papahrístou, teolog și protopsalt, cu puțin timp înainte de adormirea sa întru Domnul i-a trimis Mitropolitului Pireului slujbele pentru prăznuirea celor două sinoade, în timp ce Mănăstirea de maici a Sfântului Ștefan de la Meteore, cu cea mai mare cinstire a zugrăvit în frescă icoanele celor două sinoade. În afară de această zugrăvire, cunoscuta monahie Theotekni de la aceeași Mănăstire a Sfântului Ștefan de la Meteore, o imnografă și o intelectuală de marcă, a alcătuit și ea slujbele complete pentru cele două Sinoade Ecumenice.

Sfânta Mitropolie a Pireului a editat recent în două broșuri slujbele celor doi imnografi, publicând de asemenea și cele două excepționale comunicări, a Mitropolitului de Nafpaktos, kir Ierótheos, despre Sinodul al VIII-lea Ecumenic, și a Mitropolitului Gortinei, kir Ieremia, despre Sinodul al IX-lea Ecumenic[1].

Activitatea sinodală a Bisericii Ortodoxe nu a încetat nici în perioadei ocupației otomane, când au fost convocate mai multe sinoade locale cu participare interortodoxă și răsunet panortodox, ale căror hotărâri pot fi găsite în volumul al II-lea al lucrării de-acum clasice a profesorului Ioannis Karmíris, ”Mărturiile Dogmatice și Simbolice ale Bisericii Ortodoxe Sobornicești”[2].

În orice caz, însușirea comună a tuturor sinoadelor, ecumenice și locale, chiar și a celor din perioada ocupației otomane, este că se bazează pe aceeași linie apostolică și patristică, urmează cu fidelitate hotărârile sinoadelor precedente, ”urmând Sfinților Părinți”, și nu îndrăznesc să introducă inovații și modernisme nici măcar în cele mai neînsemnate subiecte, atunci când aceste modernisme sunt în contradicție cu duhul și litera tradiției sinodale și patristice precedente. Există o asemenea armonie și unanimitate între sinoade, în ciuda distanței de timp dintre ele, încât, așa cum pe bună dreptate s-a spus, par a nu fi sinoade separate, ci ședințele aceluiași, unic, Sinod.

Având, deci, ca bază cele expuse aici introductiv, ar fi trebuit ca toți ortodocșii să salutăm și să ne bucurăm de asumarea în secolul precedent, al XX-lea, a unui efort laborios și de durată, care continuă și în secolul prezent, ca Biserca Ortodoxă să convoace un Sinod Panortodox General, cu ambiția de a fi recunoscut în continuare ca Sinod Ecumenic. De atunci, însă, de când a început acest efort și a fost anunțat clar în deceniile ’20-’30, la așa-numitul Congres Panortodox de la Constantinopol, pe care l-a convocat Patriarhul Meletie Metaxákis în 1923, și la Comisia Pregătitoare a Sfintelor Biserici Ortodoxe, care s-a întrunit la Sfânta Mănăstire Vatoped în 1930 pentru a pregăti o primă ordine de zi a Sfântului și Marelui Sinod, așa cum a fost numit în cele din urmă Sinodul Ecumenic viitor, au existat reacții puternice de împotrivire, justificate în multe privințe, dat fiind că Sfântul și Marele Sinod nu urmează calea tradiției sinodale precedente, nici în ce privește modul de pregătire a lucrărilor acestuia, nici în ce privește ordinea de zi, care dovedește că urmărește modificarea și anularea deciziilor sinoadelor ecumenice precedente, lucru care se petrece pentru prima oară în istoria Bisericii – anularea principiului unanimității și al acordului cu tradiția sinodală precedentă, nerespectarea cuvântului că se cuvine să fim ”următori ai Sfinților Părinți”, și introducerea inovațiilor și modernismelor. Există subiecte clarificate, având o întemeiere scripturistică și patristică foarte solidăă, despre care nici măcar nu ar trebui să îi treacă prin cap cuiva că ar putea să se dea o nouă decizie sinodală; modificarea celor deja existente, cum ar fi, de pildă, problema postului, a fost înscrisă pe ordinea de zi a Sfântului și Marelui Sinod și este păstrată de mult timp pe aceasta, deoarece conducerile bisericești secularizate și anti-tradiționale considerau ca fiind prea aspre rânduielile care au fost valabile până azi și vroiau să le facă mai indulgente și să le reducă. Este definitoriu titlul sub care a fost înscris acest subiect pe ordinea de zi, vădind tendințele moderniste și antitradiționale ale celor responsabili cu pregătirea Sinodului: ”Readaptarea prevederilor pentru post în conformitate cu cerințele epocii contemporane”.

Nu putem, desigur, să prezentăm aici felul cum a evoluat și cum s-a alcătuit în cele din urmă ordinea de zi a Sfântului și Marelui Sinod ce urmează să se întrunească, care Sinod, încă de la începutul pregătirii sale se vede că se mișcă într-un cadru postpatristic și antipatristic, întrucât subiectele, care statornic și definitiv au fost desăvârșit rânduite de Sfinții Părinți, sunt readuse acum în discuție fără să existe nici un motiv real în acest sens, numai și numai pentru a fi soluționate pe baza unor noi principii, ale ecumenismului sincretist și manevrat de masoni. Astfel sunt, de exemplu, problema reformei calendaristice și problema relațiilor cu eterodocșii, așa cum, politicos, sunt numiți acum ereticii. Întrucât schimbarea calendarului a avut loc într-un mod cu totul arbitrar, anticanonic, antisinodal și unilateral de către Patriarhia Ecumenică și Biserica Greciei, în timp ce nu au fost de acord cele mai multe dintre Bisericile Ortodoxe autocefale, multe dintre care țin până azi vechiul calendar (o biserică, cea a Poloniei, care acceptase noul calendar, chiar zilele acestea a hotărât să se întoarcă la vechiul calendar) este sigur că linia sinodală nu va urmări întoarcerea la vechiul calendar, fapt care ar restaura și unitatea liturgică în Biserica Ortodoxă și ar vindeca ruptura dintre vechii calendariști și noii calendariști, ci urmărește acceptarea noului calendar, prost legiferat, de către toate bisericile. Același lucru este valabil și pentru un alt subiect de pe ordinea de zi, anume relațiile Bisericii Ortodoxe cu eterodocșii, mai corect spus cu ereziile monofizită, a papismului, protestantismului, anglicanismului, a vechilor catolici și altele. Ceea ce s-a întâmplat, brutal și arbitrar, cu problema calendarului, se întâmplă acum de câteva decenii bune în Bisericile Ortodoxe locale, pentru că oficialitățile bisericești acționează arbitrar, pun pliroma Bisericii în fața faptului împlinit, nu mai consideră erezii comunitățile religioase mai sus menționate, ci le numesc biserici surori, acceptă participarea Bisericilor Ortodoxe la ceea ce se numește ”Consiliul Mondial al Bisericilor”, care de fapt este ”Consiliul mondial al Ereziilor”, și se roagă fără nici o reținere cu toți acești eretici, disprețuind Tradiția canonică și dogmatică a Bisericii. Este știut că Biserica a stabilit ca fiind unică posibilitate de restaurare a relațiilor cu ereticii și de ajungere la unirea cu ei dezicerea lor de înșelările pe care le proferează și întoarcerea la Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească. Actuala linie ecumenică și sincretistă în relațiile cu eterodocșii, pe care au impus-o deja în fapt, așa cum au făcut și în cazul calendarului, o vor urma și la Marele Sinod, desconsiderând Tradiția Apostolică și Patristică. Când însă un sinod întrerupe legăturile cu sinoadele precedente, când nu mai ține seama de principiul unanimității și al acordului cu sinoadele precedente, când nu mai vrea ”să urmeze dumnezeieștilor Părinți”, atunci nu poate fi considerat drept unul dintre aceste sinoade particulare al unicului Sinod al Bisericii, nu este sinod adevărat, ci unul mincinos.

Acesta este motivul pentru care în epocă a reacționat vehement și Cuviosul Părinte Filotei Zervakos, când a fost informat despre ”Sinodul Panortodox”, pe care l-a convocat la Constantinopol în 1923 Patriarhul Constantinopolului de tristă amintire, masonul de grad înalt, Meletie Metaxákis. Acesta propusese convocarea Sinodului Ecumenic pentru 1925, la comenorarea a 1600 de ani de la convocarea Sinodului I Ecumenic de la Niceea, care apoi a fost amânat pentru 1926, sub motivul că nu fusese suficient timpul de pregătire, apoi pentru 1930 sub forma Sinodului Panortodox și, pentru că nici acest lucru nu a fost posibil, a fost înlocuit de întrunirea Comisiei Pregătitoare a Sfintelor Biserici Ortodoxe, care a avut loc în iunie 1930 la Sfânta Mănăstire Vatoped din Sfântul Munte, și a pregătit prima ordine de zi, de care trebuia să se ocupe Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe ce urma să se întrunească[3].

Cuviosul Părinte, într-un important articol al său, intitulat ”Despre Sinodul Ecumenic”, scrie că toate subiectele de care se va ocupa Sinodul, în afara câtorva fără importanță, au fost deja abordate în dumnezeieștile și sfințitele Canoane ale Sfinților Apostoli și ale Sinoadelor Ecumenice și Locale.

”Așa încât considerăm că este absolut superfluă convocarea Sinodului Ecumenic pentru niște probleme asupra cărora au hotărât deja prin sfintele Canoane Dumnezeieștii Apostoli și Părinții și Învățătorii Bisericii, cei cu dumnezeiască înțelepciune. În afară de cazul în care Patriarhul Constantinopolului și Sinodul cel dimpreună cu el, precum și alți ierarhi, socotesc că, în calitate de urmași ai Apostolilor și ai dumnezeieștilor Părinți, au dreptul de a face reforme și inovații. Sunt însă datori să se gândească bine la primejdia pe care înșiși o vor provoca și la vătămarea pe care o vor aduce în pliroma cu nume creștin. Un sinod care nu va urma ethosul și obiceiurile, canoanele și predaniile Bisericii Ortodoxe, ci va încerca să transforme și să reformeze, nu e posibil să aibă valabilitate, nici să se numească Sinod canonic sau Ecumenic”. Amintește de două sinoade care au fost convocate ca ecumenice, cel din timpul lui Copronim, din anul 754 de la Constantinopol, și sinodul de la Ferrara-Florența (1438-1439), dintre care primul a fost anulat și anatematizat de Sinodul VII Ecumenic de la Niceea, în timp ce al doilea a fost denunțat ca mincinos de către credincioși și invalidat și răsturnat de un singur episcop, Sfântul Marcu al Efesului, Evghenicul. Respingerea acestor pseudo-sinoade este considerată absolut rezonabilă și, prin urmare, necesară, pentru că, așa cum scrie Cuviosul Părinte Filotei, ”de vreme ce acești Părinți nu respectă hotărârile, canoanele și tradițiile dumnezeieștilor Apostoli și ale Părinților Bisericii celor asemenea lui Dumnezeu, ci îi disprețuiesc – ce om cu mintea la cap va respecta hotărârile lor!”. Va veni un alt sinod, canonic, care va anatemiza și va anula hotărârile acestora.

Cuviosul Filotei propune o ordine de zi care să cuprindă șase subiecte, pentru care se cuvine să se întrunească un Sinod Ecumenic:

  1. Să fie caterisiți sau să părăsească preoția arhiereii și clericii care au căzut în păcate de moarte, ce constituie impedimente la preoție.
  2. Să fie caterisiți sau osândiți la neslujire arhiereii și preoții care nu propovăduiesc cuvântul lui Dumnezeu și nu îi învață pe credincioși împotriva ereticilor.
  3. Să fie caterisiți acei arhirei care desființează postul și dezleagă în Postul Mare, precum și miercurile și vinerile.
  4. Să fie caterisiți și afurisiți cei ce disprețuiesc sfintele canoane și sfintele tradiții.
  5. Să fie caterisiți și anatemizați cei care introduc modernisme și inovații și
  6. Să reașeze calendarul bisericesc, așa cum ni l-au predat Sfinții Părinți.

Se referă în continuare la inovația schimbării calendarului și la modificările plănuite în așezământul postului, și spune următoarele lucruri importante, care dezvăluie și care sunt cei ce introduc schimbări și reforme:

”Și, câtă vreme dumnezeieștii Apostoli și Sfinți Părinți au rânduit despre sfintele canoane și dumnezeieștile predanii, Patriarhul Vasilios, prin sinodul său, vine azi să-și facă propriile canoane despre post. Nu, spune el, nu e bine cum au rânduit Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți. Noi azi vom face canoanele noastre mai indulgente. Aceia spuneau «nu este împărăția lui Dumnezeu mâncare și băutură, ci dreptate și nevoință și sfințire» și «prin post, priveghere, rugăciune, primind cereștile harisme», în timp ce noi vom face canoane care să spună: «să mâncați și să beți, să nu țineți post, să vă supuneți…, și împărăția lui Dumnezeu este mâncare și băutură! Nu pășiți pe calea strâmtă și cu chinuri a postului, a privegherii și rugăciunii, ci pe calea cea largă și spațiasă a plăcerii și a neînfrânării». Bravo vouă Sfinți Părinți!! Noi, spune Patriarhul Vasilios, vom aranja și calendarul și data Paștelui, nu așa cum au rânduit cei 318 de Părinți de Dumnezeu purtători de la Sinodul I Ecumenic, nici precum au păzit toate cele șapte Sinoade Ecumenice, ci așa cum vrem noi și astronomii de azi, în conformitate cu știința de azi!!”.

Atrage atenția, de asemenea, că bine ar fi ca la sinod să se ofere posibilitatea de a vorbi și de a exprima o părere nu numai episcopii, ci și preoți, arhimandriți și monahi și teologi mireni care au strălucit în virtute, cunoscători ai dogmelor, râvnitori în ale credinței și în ținerea canoanelor și predaniilor, ca să fim și în această privință în acord cu tradiția sinodală a Bisericii. Amintește că la Sinodul I Ecumenic nu patriarhii și arhiereii cărturari proeminenți au reușit să-l biruiască pe Arie, ci un simplu diacon, tânăr cu vârsta, Sfântul Athanasie, și un smerit episcop fără carte, Sfântul Spiridon.

Cuviosul Filotei dorește să arate că sinodul care se pregătește trebuie mai ales să se îngrijească de ridicarea nivelului clerului, de aceea încheie cu următoarele: ”Există, din păcate, unii dintre arhierei și clerici, care nu cugetă că se cuvine să  petreacă în posturi, privegheri și rugăciuni și de aceea, auzind de post, se mâhnesc și astfel doresc să îl desființeze, dacă s-ar putea. Firește, aceștia vor dori, e de la sine înțeles, dacă ar exista o cale, să se căsătorească și după hirotonie. Și, pentru că vor să intre în teatre și în cafenele, îi supără rasa și părul lung, vor și pe acestea să le schimbe, să le elimine. Pe aceștia, fie ei și patriarhi, și arhierei și preoți, trebuie să îi îndepărteze un sinod canonic și să îi taie din Biserică ca pe niște mădulare putrede, așa cum Sinoadele Ecumenice și Locale îndepărtează din turma lui Hristos pe lupii molipsitori și pe ereticii care s-au întors cu spatele la Dumnezeu, să-i înlocuiască și pe aceștia cu alți păstori vrednici, care să-și păstorească turma întru cuvioșie și dreptate. Numai atunci clerul se va ridica la demnitatea care i se cere, evlavia va străluci și credința ortodoxă se va întinde până la marginile lumii. Nu vă amăgiți pe voi înșivă, iubiți frați, că disprețul pe care poporul îl arată azi față de cler și lipsa de cuviință care predomină în zilele noastre și a ajuns la apogeu au fost pricinuite de acei clerici, care modernizează și fac inovații și reforme în Biserica lui Hristos. Domnii aceștia sunt datori, de vreme ce nu urmează moravurile și obiceiurile, canoanele și tradițiile Bisericii noastre, să se îndepărteze de preoție, de vreme ce cu nevrednicie au primit-o și îi supără rasele și coada, rugăciunea și postul, citirea dumnezeieștilor Scripturi și Biserica, să lepede, prin urmare, schima preoțească, ca să nu se mai facă pricini de blasfemiere a numelui Dumnezeului celui Preaînalt între neamuri și din pricina lor să fie disprețuiți și batjocoriți și clericii vrednici și virtuoși”[4].

Orthodoxos Typos, 15 mai 2015, nr. 2069, pp. 1, 7.

Traducere: Mihail Ilie. (G.O.)

Graiul Ortodox

* Autorul consider că este impropriu ca Biserica Romei să fie numită catolică, deoarece acest atribut, care are la bază gr. καθολικός, înseamnă „universal, ceea ce este conform cu întregul”. Este termenul care în varianta grecească a Crezului corespunde lui sobornicesc: «Εἰς μίαν, ἁγίαν, καθολικήν καὶ ἀποστολικήν Ἐκκλησίαν…»„…întruna, Sfânta, Sobornicească și Apostolească Biserică…”. Doar Biserica Ortodoxă, singura Biserică, deține însușirea universalității, a sobornicității. (n. trad.)

[1] Vezi: 1) Sfânta Mitropolie a Pireului, Slujba Sfântului Sinod al VIII-lea Ecumenic, cel convocat în Constantinopol, în anii 879-880 de la Hristos, Pireu 2014, 2) Sfânta Mitropolie a Pireului, Slujba Sfântului Sinod al IX-lea Ecumenic, cel convocat în Constantinopol în anul 1351 de la Hristos, Pireu 2014.

[2] Graz–Austria 19682.

[3] Despre întreaga istorie a eforturilor de convocare a Sfântului și Marelui Sinod, vezi mai multe în teza de doctorat al Evangheliei Varella, Relațiile Interortodoxe și Ecumenice ale Patriarhiei de Constantinopol în secolul XX, Fundația Patriarhală de Studii Patristice, Analekta Vlatadon 58, Tesalonic 1994, pp. 98-143.

[4] Părintele Filotei Zervakos, volumul II, pp. 43-49. Textul acesta este un răspuns și un comentariu la cele ce se scriau în numărul 23 din 31 decembrie 1925 în ”Ierós Sýndesmos” cu privire la subiectele de care urma să se ocupe Sinodul Ecumenic ce urma să se întrunească în Sfântul Munte.

Anunțuri