Duhovnici Români la Athos:

Ieroschimonahul Gherasim Sperchez din Capsala

%ce%b1%ce%bd%cf%84%ce%af%ce%b3%cf%81%ce%b1%cf%86%ce%bf-%ce%b1%cf%80%cf%8c-00

Imagine fotografică cu regiunea Kapsala, Sfântul Munte Athos

La 18 noiembrie 2016, Ambasada României la Atena a organizat un nou eveniment dedicat Documentelor Românești de la Muntele Athos, cu prilejul apariției noului volum Tipărituri româneşti în biblioteca Chiliei „Sfântul Gheorghe” Livadogheni, Capsala, Sfântul Munte Athos al autorilor: Ieromonahul Petroniu Cobzaru, superiorul actual al Chiliei „Sfântul Gheorghe” Livadogheni; cercetătorul Florin Marinescu din Atena (Fundaţia Naţională pentru Cercetare), cunoscut şi recunoscut pentru scoaterea la iveală şi valorificarea a mii de documente româneşti din mânăstirile Muntelui Athos, şi colaboratorul său, profesorul universitar Ciprian Lucreţius Suciu de la Catedra de Limba şi Literatura Română din cadrul Departamentului de Studii Balcanice, Slave şi Orientale al Universităţii Macedonia, Salonic. Prezentările au fost urmate de un recital al Corului Feminin Bizantin. Mai jos publicăm discursul domnului Ciprian Suciu de la Ambasadă despre marele duhovnic Gherasim Sperchez, dar și prezentarea cărții de către doamna Luminiţa Cornea de la ”Mesagerul de Covasana”

Duhovnici Români la Athos:

Ieroschimonahul Gherasim Sperchez,

superiorul Chiliei ”Sfântului Gherghe” Livadigheni, Capsala

9521635

de Ciprian Suciu

Stimate domnule Ambasador, stimați invitați,

15056322_1224539320929359_7551830730807969832_nÎn sihăstria Capsala, Sfântul Munte Athos, o vale largă şi însorită, acoperită cu păduri, livezi de măslini şi viţă-de-vie, se nevoiau cândva sute de isihaşti. Sihăstria Capsala se află la câţiva km nord-vest de Careia şi este cea mai mare sihăstrie idioritmică de pe latura nordică a Muntelui Athos, fiind formată din peste 100 de chilii şi colibe, majoritatea cu paraclise. Este sihăstria tuturor naţiunilor ortodoxe, în care se nevoiesc laolaltă monahi greci, români, ruşi, bulgari şi sârbi, într-o perfectă armonie, chiliile lor pustniceşti răsărind, din loc în loc, pe pajişti şi în luminişuri de pădure. Datorită absenţei îndelungate a vieţuitorilor, însă, unele dintre acestea sunt astăzi părăsite şi dărâmate. Altele, însă, bine întreţinute, sunt încă înconjurate de livezi de măslini, lămâi şi grape, la fel cum erau la început de secol XX, semn că în ele candela privegherii nu s-a stins şi că numele lui Dumnezeu este încă lăudat.

Una dintre aceste chilii este şi cea cu hramul „Sfântul Gheorghe” Livadogheni, un colţ nepreţuit de România, astăzi vechi de aproape trei secole. Aceasta nu este, însă, o chilie oarecare, ci una dintre cele 20 de chilii şi 26 de colibe româneşti care, în afara schiturilor Prodromu şi Lacu, înfloreau pe cuprinsul Muntelui Athos la începutul secolului XX, atunci când acolo se nevoiau nu mai puţin de 600 de călugări români. Conform unor documente din arhiva Mănăstirii chiriarhice Pantocrator, chilia „Sfântul Gheorghe” ar data din secolul al XV-lea, însă primul document care o atestă, datează abia din anul 1769, când aceasta era rezidită pe vechea temelie a micului paraclis închinat Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

Aşezată, aşadar, la răscruce de drumuri şi la distanţe aproximativ egale între capitala Sfântului Munte Athos – Careia, Sfânta Mănăstire Pantocrator şi Sfânta Mănăstire Stravronichita, chilia „Sfântul Gheorghe” Livadogheni de la Capsala se numără, într-adevăr, printre puţinele aşezăminte de la Athos care au reuşit să treacă peste greutăţile vremurilor şi să rămână, până astăzi, românească. Retrasă din drumul principal şi prăfuit care duce spre sud, seamănă cu visata noastră casă de la munte. Albă, curată, cu Muntele Athos profilat pe orizont, chilia „Sfântul Gheorghe” e o construcţie solidă, din piatră, ridicată la începutul secolului trecut, cu o bijuterie de capelă.

15129512_1224538550929436_2308845564610876069_o

De această chilie ne vom ocupa în prezentarea de astăzi, privind-o, însă, prin filtrul personalităţii şi din perspectiva superiorului Gherasim Sperchez, cel care i-a dat strălucirea şi renumele de care se bucură până astăzi. Acesta „a cumpărat-o la 1888 de la Mânăstirea Pantocrator cu 115 lire, cu omologhie pentru 2 persoane cu drept de moştenire, şi cu obligaţia de a plăti bir anual 3 lire.” La acea dată, „marea colibă cu patronul Sf. Mare Mucenic Gheorghie” avea 24 arii loc necultivat şi, citez, „un izvor cu puţină apă pentru trebuinţa casei”, dar mai ales obibliotecă de cărţi bisericeşti şi alte odoare sfinte”.

Se pare că ieromonahul Gherasim Sperchez ar fi cumpărat chilia „Sfântul Gheorghe” încă din anul 1888. În baza înscrisurilor cercetate de noi, însă, monahul român Gherasim Sperchez din Zărneşti, judeţul Braşov, figură proeminentă a monahismului românesc de la Athos, a devenit superior al chiliei, cel puţin oficial, ceva mai târziu. Ştim sigur, însă, că Gherasim vieţuia la această chilie încă din anul 1892, când a fost tuns monah, cel mai probabil de superiorul de la acea vreme, Isaia, sau de cei ce i-au urmat la stăreţie, îndrăgind locul şi confundându-se cu acesta pentru tot restul vieţii. Bănuim, însă, că lăcaşul a aparţinut românilor încă de la înfiinţare, deşi în registrul monahilor vieţuitori aici nu nu pomeneşte nicăieri de originea etnică a primului superior cunoscut, respectiv ieromonahul Grigorie, aşa cum niciun alt înscris al arhivei în discuţie nu oferă vreun indiciu referitor la faptul că aici au vieţuit, neîntrerupt, monahi români.

Se pare că Gherasim Sperchez a devenit, neoficial, superior al chiliei, cel puţin din anul 1905, în locul unui alt monah, pe nume Nil, cel mai probabil plecat în ţară pentru a căuta sprijin financiar pentru lăcaş. Şi spunem aceasta pentru că, deşi titlul de proprietate prin care Gherasim Sperchez prelua chilia „Sfântul Gheorghe” poartă data de 24 septembrie 1915, ulterioară deci plecării monahului Nil, trimiteri la Gherasim, în calitatea sa de superior al chiliei aflăm şi dintr-un alt document, datat 1908, care ne spune că ieromonahul şi duhovnicul Gherasim era „român din Transilvania” ce trăia în chilie de mulţi ani, în tovărăşia câtorva ucenici, iar în biserică se slujea în româneşte.

Statornic şi foarte hotărât în tot ceea ce făcea, devotat bisericii, iubitor de pravilă, răbdător cu toţi şi mai ales foarte iscusit povăţuitor de suflete, superiorul Gherasim Sperchez s-a preocupat, încă din primii ani de vieţuire la chilia „Sfântul Gheorghe”, de consolidarea şi lărgirea acesteia şi în special de refacerea, din temelii, a paraclisului cu hramul „Sfântul Gheorghe”, folosind în acest scop, donaţiile de la diferiţi credincioşi, precum şi economiile primite de la tatăl său, Gheorghe.

Nu a ezitat să ceară ajutor, ori de câte ori au avut ocazia, mai ales fraţilor din Transilvania, transformând în scurt timp chilia pe care o păstorea, într-una dintre cele mai bogate patru locaşuri ardeleneşti sau mocăneşti, cum li se mai spunea, de la Athos. Numai de pe plaiurile sibiene, sute de săteni din Sălişte sau Tilişca, trecuţi peste Ocean mai ales după 1890, se pare că au făcut donaţii atât acestei chilii de la Athos, cât şi altora, întreţinând totodată o bogată corespondenţă.

Donaţiile primite erau confirmate mai apoi de Gherasim Sperchez, precum şi de succesorii săi la chilie, prin aşa-numite „adeverinţe”, de fapt scrisori elegante de mulţumire, iniţial scrise de mână şi, mai apoi, dactilografiate, pentru ca la început de secol XX acestea să fie tipărite sub formă de ilustrate color cu imagini ale Athosului sau icoane sfinte. Noi am reuşit să identificăm doar patru asemenea „adeverinţe”. Din păcate, chilia nu mai deţine înscrisuri asemănătoare, dat fiind că arhiva acesteia a ars în totalitate într-un incendiu din anul 1989.

Paraclisul ridicat de superiorul Sperchez are formă de navă şi a fost construit din piatră cioplită, cu cupolă fără ferestre, închisă în acoperiş. Cu o lungime de 11 m şi lăţime de 7 m, lăcaşul de închinăciune are abside laterale la interior, construite din zidărie, precum şi ferestre înalte şi luminoase şi borne de rezonanţă, care îi asigură o acustică foarte bună.

Sculptată din lemn masiv, uşa de la intrare are reprezentată pe ea harta României cu stemele voievodale.

Pronaosul este despărţit de restul bisericii prin două proschinitare. Artistic lucrată, catapeteasma a fost realizată în stil neoclasic, în anul 1913. Sfânta Masă se află în mijlocul Sfântului Altar, având suficient spaţiu în jurul ei.

Până undeva înainte de anul 1982, pe Sfânta Masă se afla şi un relicvariu cu sfinte moaşte, tot din perioada stăreţiei lui Gherasim Sperchez, pe care un alt superior al chiliei l-a donat ulterior Bisericii Protaton, cel mai probabil pe considerentul că nu avea urmaşi şi se temea ca acestea să nu se piardă. Relicvariul cu însemnele chiliei „Sfântul Gheorghe” Livadogheni există şi azi la Protaton, unde este scos spre închinare la fiecare Sfântă Liturghie.

Fondurile strânse şi aduse în Athos de diferiţi monahi vieţuitori acolo nu au fost, însă, de ajuns, în ciuda apelurilor repetate şi a campaniilor insistente, biserica rămânând nepictată până la începutul secolului XXI. Cu toate acestea, o dovadă incontestabilă a faptului că viaţa monahală românească de la chilia „Sfântul Gheorghe” din Capsala era, în perioada de stăreţie a părintelui Gherasim Sperchez, una înfloritoare, o constituie dorinţa de extindere a monahilor de acolo, concretizată prin alipirea unei chilii învecinate părăsite.

În afară de strângerea de fonduri necesare refacerii chiliei şi a paraclisului acesteia, bătrânul duhovnic Gherasim Sperchez s-a preocupat de formarea de ucenici, mai ales de origine din Transilvania, pe care mai apoi îi trimitea ca superiori la alte chilii sau chiar în ţară, pentru a apăra dreapta credinţă de prozelitismul catolic şi protestant. Şi bănuim că nu au fost deloc puţine satele şi parohiile care s-au bucurat de sprijinul moral al acestora, căci călugării, îndeosebi cei din Athos, erau primiţi de credincioşi cu multă evlavie, ca nişte adevăraţi trimişi ai lui Dumnezeu. Sunt numeroase exemplele de călugări români care, după ce s-au nevoit o perioadă de timp la chilia „Sfântul Gheorghe” Capsala şi s-au format duhovniceşte alături sau sub îndrumarea părintelui Gherasim Sperchez, şi-au continuat slujirea la Athos, în alte chilii – focare de spiritualitate românească – ori s-au întors în ţară, unde au ajuns duhovnici sau chiar stareţi vestiţi.

images-1Unul dintre aceştia a fost, de exemplu, părintele Ioanichie Moroi, care s-a nevoit la chilie între anii 1890-1900. Originar, la fel ca bunul său tovarăş de păstorie Gherasim Sperchez, tot din localitatea Zărneşti, judeţul Braşov, tânărul Ioan Moroi sau viitorul ieroschimonah Ioanichie a fost tuns în monahism tot la chilia „Sfântul Gheorghe” din Capsala. În anul 1900, însă, acesta a revenit în ţară, intrând în obştea Sfintei Mănăstiri Neamţ, pentru ca în anul 1909 să fie hirotonit ieroschimonah şi trimis ca egumen în Schitul Sihăstria, unde a devenit mai apoi „egumenul şi duhovnicul ideal al pustnicilor şi sihaştrilor”.

Un alt ucenic devotat şi sprijin nepreţuit al superiorului Gherasim Sperchez  a fost şi monahul Nil Clinciu (vezi Grai Românesc”, nr. 2 (55), 2012, p. 6), cel care, după ce s-a adăpat sufleteşte, la chilia „Sfântul Gheorghe”, din izvoarele Sfântului Munte, s-a ocupat în ţară chiar şi cu tipărirea unor cărţi sau broşuri cu conţinut religios, pe care mai apoi le-a comercializat, fondurile obţinute fiind aduse bunului său prieten şi duhovnic. Am reuşit să identificăm trei astfel de tipărituri publicate, deloc întâmplător, chiar la Braşov, de monahul Nil Clinciu, la îndemnul superiorului său. Este vorba despre Acatestul Sfântului Mormânt (ediţia a II-a, 1911), de o Cărticică cu Troparele şi Condacele Sfinţilor … ian.-nov şi de o Cărticică cu Troparele şi Condacele Sfinţilor… din luna August (1913). Cu siguranţă trebuie să fi existat şi altele care, din păcate, nu s-au păstrat.monahos-gedeon-kolitsiotis-01-in

Dintre fiii duhovniceşti ai ieroschimonahului Gherasim Sperchez se cuvine să-l amintim şi pe părintele  Ghedeon Chelaru (1894-1979), originar din Gădinţi, Moldova. Părintele Ghedeon a fost primul duhovnic al bătrânului Dionisie Ignat şi totodată un foarte experimentat monah, sfătuitor şi practicant al Rugăciunii lui Iisus. După ce a petrecut cinci ani primind o formare duhovnicească athonită tradiţională sub privirile atente ale bătrânului său duhovnic, cu binecuvântarea acestuia, tânărul Gheorghe s-a mutat la chilia cu hramul „Sfântul Tihon”, unde a devenit superior.

Faptul că Gherasim Sperchez s-a îngrijit îndeaproape şi neîntrerupt de propăşirea materială şi spirituală atât a propriei chilii, cât şi a mai multor aşezăminte româneşti de la Sfântul Munte Athos, o dovedeşte şi o scrisoare de recomandare semnată de acesta la data de 5 ianuarie 1932, în calitate de preşedinte al Consiliului Spiritual al Sfântului Munte Athos, spre folosul mult-îndrăgitului monah Agatanghel Nemeş, de loc din Banat.

Gherasim Sperchez devenise, aşadar, unul dintre duhovnicii români athoniţi de seamă, lucru confirmat, ceva mai târziu, şi de ieromonahul Dometie Trihnea, care îl pomeneşte alături de alţi duhovnici renumiţi de la Athos, precum Ilie Vulpe,  Antipa Dinescu, Macarie Utan şi alţii.

O mărturie asemănătoare este şi cea a ieromonahului Dionisie Ignat (1909 – 2004). Citez: „În anul 1926, când am ajuns noi în Sfântul Munte Athos, am poposit timp de o lună la chilia Sfântul Gheorghe. Era una dintre chiliile de referinţă cu 16 vieţuitori români, care respectau cu stricteţe programul de slujbe şi lucrau cu multă râvnă la întreţinerea gospodăriei.”

Nici actele de caritate se pare că nu îi erau străine părintelui Gherasim Sperchez. Gherasim Sperchez era un călugăr foarte milostiv şi atât de primitor şi ospitalier, încât era supranumit „noul Avraam”. Se spune despre Gherasim Sperchez că nu era român pelerin, călugăr sau civil, care să nu poposească la casa lui şi, dacă se întâmpla să treacă pe lângă el fără să se abată, îşi trimitea ucenicii după călător, să-l roage să vină în casa lui şi să se odihnească. N-au fost deloc puţine nici cazurile în care Gherasim Sperchez a dat ajutoare băneşti, haine și mai ales cuvânt bun pelerinilor români nemângăiaţi preferând, totodată, discreţia.

În această deloc uşoară misiune pe care şi-a asumat-o, părintele Gherasim Sperchez nu a fost, însă, nicio clipă, singur. În afară de ucenicii devotaţi, acesta a avut alături sute de cărţi liturgice. Călăuze în viaţa sa monahală, tipăriturile adunate de acesta la chilie vădesc faptul că Gherasim Sperchez a fost şi continuatorul unei tradiţii transmise, din vremuri străvechi, monahilor vieţuitori acolo.

Printre multe alte preocupări ale sale, părintele Gherasim Sperchez găsea, așadar, de cuviinţă, să facă ceea ce învăţase mai bine de la predecesori iluştri, respectiv să continue tradiţia de a pune Crucea şi cuvântul în slujba neamului şi a spiritualităţii româneşti. Dorinţa sa? Una şi sfântă: aceea de a aduce beneficii tuturor monahilor români ce se nevoiau în spaţiul athonit, tipăritura dovedindu-se cel mai sigur mod de a se păstra unitatea spirituală a monahilor români şi de a întreţine şi aici, în inima creştinătăţii ortodoxe, un mediu de înaltă ţinută culturală românească.

Dotată cu obiecte bisericeşti de mare valoare, mobilier şi tot ceea ce era necesar unei obşti monahale, chilia „Sfântul Gheorghe” din Capsala a continuat să prospere până în preajma izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial. După anii de înflorire ai epocii Sperchez, chilia a cunoscut încet, dar sigur, decăderea, în special din cauza împrejurărilor istorice, care au avut consecinţe nefaste şi asupra monahismului românesc de la Sfântul Munte.

Însă, ceea ce inaugura şi dezvolta, la început de secol XX, la chilia „Sfântul Gheorghe” Livadogheni, părintele Gherasim Sperchez, a înţeles să continue şi să desăvârşească, la o sută de ani distanţă, superiorul actual al chiliei, părintele Petroniu Cobzaru, care, cu multă trudă şi bună administrare dar, mai ales, de unul singur, a reuşit să treacă peste toate greutăţile şi să sporească zestrea materială şi în special spirituală a chiliei. Constatăm, astfel, că exemplul ieroschimonahului Gherasim Sperchez nu a rămas unul izolat şi că astăzi la Athos se fac deja remarcaţi şi alţi duhovnici români.

Nădăjduim ca paradigma lui să fie imitată de toate chiliile româneşti ce fiinţează astăzi în Grădina Maicii Domnului, de la ale căror vieţuitori aşteptăm aceeaşi sârguinţă întru păstrarea şi propăşirea spirituală şi a românităţii lăcaşurilor ce le-au fost încredinţate, inclusiv prin cercetarea şi scoaterea la lumină a arhivelor proprii şi prin editarea de studii referitoare la istoria acestora şi la fondul nepreţuit de carte veche pe care îl deţin.

Iar pentru că această comunicare are ca temă un superior român athonit de renume, vă rog să îmi permiteţi să închei prin a scoate în evidenţă şi talentul şi sensibilitatea poetică a acestui demn repezentant al românilor la Athos, lecturându-vă câteva rânduri descoperite de noi într-o scrisoare de mulţumire. Citez:

Aici, la chilia Sfântul Gheorghe, când vântul suflă, ramurile copacilor de dafin se clatină şi răspândesc un miros care dă viaţă. Frumoasele păsărele cele de toate felurile, cele ce sbor şi se înalţă, ce ciripesc dimineaţa şi seara, învelesc în mod foarte plăcut sufletele trecătorilor, în vreme ce florile tămâiază întreg văzduhul cu mirezmele lor. Dar cu toată această vreme de renaştere a firii, când fieştece plantă dăruieşte prinosul frumuseţei sale, totuşi o nelinişte ciudată se revarsă asupra Părinţilor, care sunt singurii, stăpânitori ai acestui rai pământesc. Câteodată Prea Cuvioşii Părinţi îşi închid cu teamă ferestrile, ca să nu mai auză cum răsună cântecul vesel al privighetorilor în migdalii de afară. Mai întotdeauna, însă, adierile vântului de seară duc printre frunzişuri sunete din rugăciunea lor: Doamne miluieşte!

Vă mulţumesc!

Cronica cărţilor:

Tipărituri româneşti la Sfântul Munte Athos

15110261_1224529854263639_7584626941774364416_o-1

 

de Luminița Cornea 

După Prologul Egumenului Sfintei Mânăstiri Pantocrator (un fel de prefață și binecuvântare a superiorului ierarhic), urmează „Prologul Superiorului Chiliei „Sfântul Gheorghe” Livadogheni”, din care aflăm că volumul se constituie ca „un efort de a evidenţia dragostea de carte şi hrană sufletească a călugărilor români ce s-au nevoit în chilie din epoci mai vechi şi până astăzi, dar şi preţuirea de care se bucură obştea acesteia din partea numeroşilor scriitori care ne-au onorat trimiţându-ne exemplare din operele lor.” (p. 11)

Cartea prezentată este structurată, practic, în două părţi. În prima parte, Repere istorice ale Chiliei  „Sfântul Gheorghe”, Livadogheni (p. 15-122), autorii prezintă cu emoţia credinţei şi cu acribie ştiinţifică istoricul Chiliei „Sfântul Gheorghe” Capsala aflată în cuprinsul Sfintei Mânăstiri Pantocrator. Numele „Capsala” provine de la zona Capsala în care se află „o vale largă şi însorită, acoperită cu păduri, livezi de măslini şi viţă-de-vie.” Cuvântul „Livadogheni”, etimologic, înseamnă „cel ce dă viaţă livezii” sau „în jurul căruia, ca o barbă, sunt răspândite livezi”, însă după opinia autorilor, acest nume, cu referire la zona Capsalei de Sus, are în vedere râpa în care se adună apele de pe versaţii din jur, îndreptându-se spre Golful Tracic.

Chilia „Sfântul Gheorghe” Livadogheni a fost cunoscută şi sub numele de „chilia lui Hariton”, probabil după numele unui vechi monah athonit, care „se nevoise cândva în această chilie sau poate chiar întemeietorul acesteia” (p.23).

15122896_1224531410930150_5696214258150313352_o

Conform unor documente aflate în arhiva Mânăstirii Pantocrator, aflăm că schitul (chilia) ar data din sec. al XV-lea, însă primul document care s-o ateste datează abia din anul 1769 şi se referă la rezidirea pe vechea temelie a micului paraclis închinat Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Autorii studiului istoric introductiv au identificat cel mai vechi înscris despre această chilie ca datând din 3 ian. 1803. Domniile lor au cercetat cu pasiune izvoare și documente de mare preț păstrate cu grijă în bibliotecile și arhivele mânăstirilor de la Athos, scoțând la lumină pagini din istoria chiliei, cu date concrete şi cu referiri speciale la superiorii Chiliei „Sfântul Gheorghe” din Muntele Athos, de-a lungul vremurilor. Evidențiem bibliografia solidă utilizată, din care autorii redau o „Bibliografie selectivă”.

15123006_1224541627595795_5486639854839623281_o

Chilia „Sfântul Gheorghe” Livadogheni de la Capsala se află printre puţinele aşezăminte româneşti de la Athos care, de-a lungul veacurilor, a reuşit să treacă peste greutăţi şi să rămână până astăzi românească.

Considerăm foarte interesantă afirmaţia că la Athos, în Grădina Maicii Domnului, originea etnică nu are importanţă, de aceea în arhivele cercetate de la Athos nu se află indicii că aici au vieţuit neîntrerupt monahi români. Totuşi autorii susţin „românitatea acestei chilii de la Athos bazaţi mai ales pe argumentul că nici măcar atunci când cercetătorul are dovezi clare asupra faptului că superiorul chiliei este de origine română, acest lucru nu este menţionat în vreun document grecesc” (p.23). Documentele de la Athos nu dezvoltă această idee, recurgând doar la grecizarea numelui și la dreptul monahilor de a viețui și a se nevoi la chilie – fapt menționat și de arhim. Ioanichie Bălan (V. Ionichie Bălan, „Vetre de sihăstrie românească (secolele IV-XX)”, Editura Institutului Biblic și de Misiune al B.O.R., ediția a II-a, București, 2001, p. 365-366).

15123277_1224539707595987_7368065776200817099_o

După încadrarea generală geografică şi istorică, autorii prezintă, în ordine cronologică, superiorii aşezământului, cu date istorice concrete. Celor cărora li se acordă capitole speciale (locul naşterii, studii, nevoinţe la mânăstiri din ţară, ascultări la Athos, diverse documente, corespndență cu țara etc.) sunt Gherasim Sperchez, Damian şi Gherasim Gheorghe Sperchez, Nichifor Constantin, Ioachim Sârbu, Meletie Ifrim şi actualul superior Petroniu Cobzaru (din 2008, dar sosit la Athos din 1993).

Pagini folositoare celor interesaţi şi instructive pentru cititori sunt cele referitoare la paraclisul Chiliei „Sfântul Gheorghe” Livadogheni, la procesul de restaurare, la corpurile de chilii, la catapeteasmă și pictură, la relicvariul și osuarul sfintei chilii.

Cu interes şi mulţumire am aflat menţionarea noastră referitoare la bibliografia superiorului Gherasim Sperchez. Prin articolele publicate de noi, menţionate în volumul prezentat (Luminița Cornea, „Adeverinţă de la Sf, Munte Athos din anul 1911”, în revista „Magazin de filatelie, cartofilie şi numismatică”, nr. 5, iulie-august 2002, precum şi „Călugări din Mărtănuş-Covasna trăitori în Sfântul Munte Athos, la început de secol XX”, în revista „Grai românesc”, nr. 2 (55), 2012, p.6, ori „Monahi și monahii din Arcul Intracarpatic”, în „Mesagerul de Covasna”, din 4 decembrie 2015), am evidenţiat şi susţinem în continuare locul de origine al monahului Gherasim ca fiind satul Mărtănuş din jud. Covasna, deși autorii volumului înclină spre alt loc natal, respectiv Zărnești. Argumentul nostru se află în „actul de mulţumire” (colecţia familiei Mioara Dobrilă, originară din Mărtănuş), de fapt o scrisoare-felicitare de Paşti datând din anul 1911(redată în copie în volum), în care autorul, chiar superiorul Gherasim Sperchez, notează: „vă scriu Nepoată Ecaterina alu Costandin Bârlă din Mărtănuşu că sau primit în pustnicescul nostru schit milosteniea sau darul Dumneavoastră ce aţi trimes din preună cu pomelnecu prin ucenicul nostru cel credincios Nil Monahul Clinciu pândza şi banii 12 coţi şi 20 l(ei). Domnul Hristos să vă primească darul în altarul său cel mai presus de ceruri. Spune închinăciune şi multă sănătate dela noi lu Bărbatu D-mitale şi Leli(i) Paraschivii Maicăti(i) fosta soţie lu Petrea Renţea asemenea şi la tote neamurile Dumneavoastră…” Amănuntele referitoare la neamurile din Mărtănuş dovedesc originea monahului Gherasim. El se adresează nepoatei a cărei mamă este numită „lele”(mătuşă), despre care ştia că mai fusese căsătorită, știa inclusiv numele fostului soţ. Nu ne miră adresarea la plural întâlnită frecvent la călugări, şi în ziua de astăzi, chiar în cazul rudelor. Merită a se cerceta în continuare această problemă.

Se cuvine, chiar dacă a trecut un secol, ca noi, cei din jud. Covasna şi mai ales din Mărtănuş, să scotocim prin documentele de familie. De ce să nu sperăm că vom mai afla, tăinuit vremurilor, vreun act de mulţumire de la Athos!?

15068979_1224530197596938_2996544446172717153_o

Partea a doua, Tipărituri româneşti la Chilia „Sfântul Gheorghe” Livadogheni (p.123-510) este cea mai substanțială și mai …migăloasă. De la început, remarcăm că tipăriturile de la Chilia „Sfântul Gheorghe” din Athos sunt numeroase și variate tematic. Ele trec de 1900 de volume, plus o colecție importantă de periodice. Autorii cărții le-au împărțit în următoarele categorii: Tipărituri între anii 1737-1830 (ceea ce reprezintă Bibliografia Românească Veche), apoi dintre anii 1831-1918 (Bibliografia Românească Modernă), dintre anii 1919-1945, dintre anii 1945-1989, și dintre anii 1990-2015, la care se adaugă tipărituri fără foaie de titlu, tipărituri bilingve, dicșionare, albume, ghiduri și atlase, manuale, almanahuri, periodice, calendare și tipărituri dactilografiate / xeroxate. Un volum impresionant de muncă. La fiecare se menționează anul apariției, autorul, titlul, locul tipăririi, însemnări (dacă există – unele foarte interesante pentru istorie, în special la cărțile vechi) și numărul curent.

Cele 510 pagini, format A4, alcătuiesc un volum cu o prezentare grafică de excepţie, copertă cartonată şi supracopertă cu imaginea fotografiată a Chiliei „Sfântul Gheorghe” Livadogheni (fotograf Laurenţiu Tătulescu, Bucureşti), iar coperta interioară înfăţişează o gravură a schitului realizată de arh. Corneliu Dan (1999). Menţionăm şi ilustraţiile interioare (icoane vechi, coperţi, foto vechi) de o calitate ireproşabilă.

Volumul Tipărituri româneşti în biblioteca Chiliei „Sfântul Gheorghe” Livadogheni, Capsala, Sfântul Munte Athos  și-a atins scopul propus, acela de a evidenția și a demonstra contribuția românească în bibliotecile mânăstirilor de la Athos, prin lucrări scrise și tipărite, de-a lungul unei perioade îndelungate de timp. Felicităm autorii, urându-le succes în a continua această minunată și plăcută lui Dumnezeu muncă de cercetare a istoriei și a credinței noastre ortodoxe. http://www.mesageruldecovasna.ro/educatie-cultura/cronica-cartilor-tiparituri-romanesti-la-sfantul-munte-athos/

15138348_1224543074262317_793742897626618494_o

Graiul Ortodox

 

Anunțuri