De ce nu poate renunţa BOR la sinodul din Creta

imgconfs1-1

de teologul Mihai Silviu Chirilă

Au trecut câteva luni de la sinodul din Creta, iar situaţia pare a se fi aşezat într-un anumit fel, oarecum previzibil. Mulţi dintre români au acceptat deciziile acelui sinod, pentru că nu ştiu absolut nimic despre ce s-a întâmplat acolo, iar puţinii care nu au făcut-o continuă să fie persecutaţi şi ameninţaţi (şi deja sancţionaţi) cu caterisirea, cu alungarea de prin mănăstiri şi parohii sau cu afurisirea pentru poziţia lor tranşantă şi ortodoxă faţă de sinodul care a legiferat ecumenismul la nivelul întregii Ortodoxii ca“atitudine de dialog şi cooperare spirituală între creştini”, cum spune un comunicat patriarhal în care se face elogiul “ecumenismului lucid”1.

Contrar promisiunilor din art. 11 al documentuluiRelaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine că documentele sinodului şi, în general, toate deciziile legate de implicarea ecumenistă a Bisericii Ortodoxe vor fi făcute cunoscute pliromei, ierarhia română a impus o tăcere de mormânt asupra acestui eveniment, pe care siteul patriarhal îl numeşte “pagină din istoria Ortodoxiei2. Preoţilor li s-a impus să nu sufle o vorbă la sfântul altar, siteul patriarhal a prezentat nişte traduceri ale documentelor despre care mai apoi un apărător oficial al sinodului a spus că sunt “greşite”, conferinţele care s-au ţinut au fost de vulgarizare, nicidecum de dezbatere teologică reală a deciziilor sinodului. La rândul său, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi-a manifestat ataşamentul faţă de acest sinod, pe care continuă să îl numească “Mare şi Sfânt”, condamnând orice “denigrare”3 a sa.

Toate aceste evoluţii impun o întrebare fundamentală: De ce ţine BOR atât de mult la acest sinod, în condiţiile în care este evident că acolo s-au făcut greşeli mari, unele Biserici Ortodoxe deja l-au respins integral (Biserica Bulgară, Biserica Georgiană, Biserica Antiohiei), altele se află în dezbateri aprinse pe această temă (Biserica Greciei), iar în interiorul Bisericii româneşti există o puternică mişcare de rezistenţă faţă de acesta? Dintre diversele motive posibile, pe noi ne interesează în acest demers un motiv neteologic pentru care putem crede că Biserica Ortodoxă Română va rămâne fidelă sinodului din Creta, chiar dacă toată lumea se va lepăda la un moment dat de el: încă de la întoarcerea din Creta, Patriarhia Română a prezentat sinodul ca pe un moment istoric de afirmare a teologiei româneşti, în care aceasta şi-a arătat valoarea indiscutabilă. A accepta că în Creta s-au făcut greşeli majore înseamnă a renunţa la această pretenţie, pe care canalele de informare ale Patriarhiei şi media favorabile din presa ortodoxă online au afirmat-o plenar încă din timpul sinodului.

Festivismul oficial care a înconjurat acest sinod nu îi poate fi imputat numai Patriarhiei Române, însă nici ea nu a fost scutită de această reacţie faţă de cele întâmplate în Kolimbari, Creta. Dacă ne gândim numai la celebra “icoană” din Muntenegru, în care patriarhii participanţi la sinod îi înlocuiau pe apostoli la cârma corabiei mântuirii, Biserica, sau la elogiile aduse de către comunicatul de receptare a Sinodului de către Biserica Ciprului, ne dăm seama că, sub diverse aspecte, sinodalii au trăit un sentiment al participării la un eveniment epocal, faţă de care s-au poziţionat şi în funcţie de diverse percepţii pe care le au din interiorul comunităţii ortodoxe naţionale din care provin.

Intrarea în scenă a delegaţiei teologice româneşti participante la sinod s-a produs chiar şi prin intermediul presei laice, destul de ostilă Bisericii de obicei. Vorbind despre sinodul panortodox din Creta, ziarul Gândul îşi încearcă pana într-ale teologiei, oferind următoarea explicaţie teologico-geostrategică”: “Cât priveşte Biserica Ortodoxă Română, aceasta e nevoită, ca de obicei, să facă un joc pe sârmă, între slavi şi greci, gestionând cum poate mai bine problemele din Valea Timocului, cu sârbii, şi cele din Basarabia, cu ruşii. Din fericire, acesta e domeniul de predilecţie al Patriarhului Daniel. În chestiunile privitoare la Sinodul Panortodox, Prea Fericirea Sa menţine strălucit o dificilă poziţie de echilibru4 (s.n.).

Atribuirea delegaţiei române a statutului de factor de echilibru între poziţii radicale (slavi vs greci, ecumenişti vs ortodocşi etc.) o regăsim şi într-o notă a redacţiei, publicată la sfârşitul lunii iunie de către siteul favorabil Patriarhiei Române Cuvântul ortodox. În aceasta se spunea că înainte de sinod se spera că “Patriarhia Română ar putea juca un rol de mediere între taberele atât de agresiv poziţionate5(s.n.), pentru ca apoi “evoluţiile de la sinodul panortodox din Creta ne-au arătat… că Patriarhia Română a avut într-adevăr rolul cel mai important pentru păstrarea echilibrului atât de fragil în Ortodoxia universală şi pentru a contrabalansa ofensiva agresivă a ecumeniştilor ecumenici(Patriarhia Ecumenică)6 (s.n.).

Despre valoarea contribuţiei Patriarhiei Române siteul continuă, spunând că “în afară de greci, doar Patriarhia Română a fost delegaţia cu greutate care a mai susţinut amendamentele corecte şi importante la documentul amintit, cu precizări în sprijinul dreptei-credinţe – a întăririi adevărului fundamental că numai Ortodoxia este Biserică, că ea este Bisericacea una din Crez – şi în dauna ecumenismului, iar,după compromisul grecilor, a rămas singura pe poziţii… ortodoxe7 (s.n.). Cum s-a întâmplat că, în ciuda susţinerii cu tărie a adevărului că numai Ortodoxia este Biserică, BOR a acceptat până la urmă să numească şi diferite erezii “biserici” (e adevărat, cu literă mică8), articolul din Cuvântul ortodox nu ne mai spune foarte clar. Se menţionează “compromisul grecilor”, în ciuda faptului că delegaţia lor a avut destui mitropoliţi care nu l-au făcut, refuzând semnarea documentelor cu probleme,dar se omite explicarea cedării din partea delegaţiei române, care, după ce a strălucit prin ortodoxia poziţiei, a semnat fără nicio excepţie documentele ecumeniste.

Cuvântul ortodox îşi încheie intervenţia într-o notă encomiastică la adresa “alor noştri”: Ne propunem însă să recunoaştem, să înţelegem şi să conştientizăm rolul jucat de patriarh şi delegaţia română (chiar dacă se pare că au existat şi excepţii) în Sinodul Panortodox din Creta. Nu doar că nu avem de ce să ne ruşinăm, dar considerăm că avem motive de încredere că «ai noştri» şi-au făcut, după putinţă, evident, nu chiar perfect (există serioase probleme legate de document, cu toate amendamentele aduse),datoria faţă de Ortodoxie9. Din acest text aflăm căpatriarhul şi delegaţia română (cu unele excepţii, care ne-ar interesa, dacă s-ar putea face publice) au jucat un rol important în sinodul cretan, că “ai noştri” şi-au făcut datoria faţă de Ortodoxie după putinţă, admiţându-li-se, din smerenie, şi o omenească urmă de imperfecţiune. Din păcate însă, în materie de dogmatică, orice imperfecţiune se numeşte erezie. Mai aflăm şi că în ciuda prestaţiei delegaţiei noastre “există serioase probleme legate de document”, o formă mai diplomatică de a recunoaşte cădocumentul este eretic, ceea ce face ca aportul teologic românesc la acest sinod să nu însemne mare lucru, de vreme ce nu a putut salvgarda Ortodoxia.

Pe un ton pe care redacţia însăşi îl scuză că nu ar fi etnofiletist, se afirmă: “Au reprezentat cu demnitate poziţia patristică şi poziţia românească. Iar poziţia românească s-ar putea să aibă un rol pentru ortodoxia universală pe care, poate, nu îl înţelegem deplin acum. Trebuie sa afirmăm răspicat aceste lucruri, deoarece, mai recent, s-a creat o atitudine dăunătoare, de lamentare perpetuă (uneori întreţinută deliberat) faţă de prestaţia «alor noştri» şi o admiraţie (uneori) indecentă, credulă, naivă, faţă de greci, ruşi, bulgari şi… cam oricine altcineva” (s.n.)10.

Acest citat argumentează aproape integral punctul de vedere de la care am plecat: pe de o parte, prezintă sinodul ca pe un moment de vârf al teologiei româneşti, în care BOR îşi asumă “un rol pentru ortodoxia universală, pe de altă parte îi legitimează pe “ai noştri”, scoţându-i din umbra celor care s-au bucurat până acum de “o admiraţie (uneori) indecentă, credulă, naivă…” şi prezentându-i ca pe unii “cu care nu avem de ce să ne ruşinăm”.

Ultima tuşă a articolului proiectează victoria BOR de la sinodul din Creta într-un decor autohton, transmiţând ideea că Biserica din România, condusă de către cei ce au reprezentat-o în Creta, este singura instituţie care are ceva de spus în această ţară şi, spre deosebire de instituţiile slugarnice ale statului, care se târăsc la picioarele birocraţilor europeni, este verticală şi cu o identitate recunoscută la nivelul “ortodoxiei universale”.

Nota redacţiei de pe Cuvântul ortodox este preluată de un alt site favorabil Patriarhiei Române,www.activenews.ro, care trage următoarea concluzie după sinodul din Creta: “Biserica Ortodoxă Română şi-a făcut datoria faţă de Ortodoxie. Biserica Ortodoxă este cam singura instituţie care a mai rămas în picioare din… România11.

Active News găzduieşte, sub denumirea “Cel mai bun articol despre reacţiile de după sinodul din Creta”, un articol publicat în Familia ortodoxă, intitulat “Între ecumenism şi antiecumenism”. Autorul articolului admite, într-un limbaj cuminte, că sinodul nu a fost nici mare, pentru că nu au participat toţi invitaţii, nici sfânt, pentru că au existat interpelări injurioase şi presiuni, însă punctează faptul că sinodul a fost un eşec, însă pentru… organizatorii săi, care nu şi-au văzut visul (ecumenist) cu ochii, sugerând că, în ciuda formei actuale a documentelor, ele sunt cu mult mai ortodoxe decât ar fi fost dacă organizatorii nu ar fi avut un eşec, ci o victorie. Este evidenţiată “intervenţia hotărâtă a ierarhilor noştri12 în privinţa pogorămintelor legate de post, şi caracterul perfect ortodox al… Enciclicei patriarhale.

Vorbind despre documentul Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, autorul articolului remarcă câteva dintre problemele acestui document, dar ajunge la concluzia că din limbajul echivoc al textului “se constată uşor lupta dusă de apărătorii Ortodoxiei cu cei ce susţin ecumenismul13. Nu se constată că, de fapt, textele au doi adresanţi, ortodocşii, cărora li se dă un mesaj liniştitor, şi ecumeniştii, cărora li se transmite mesajul că Bisericile Ortodoxe sunt parteneri loiali de dialog. “Apărătorii Ortodoxiei” sunt şi “ierarhii noştri”.

Articolul continuă cu o critică severă a atitudinii corecte şi determinate a preoţilor şi credincioşilor care au întrerupt pomenirea ierarhilor semnatari mai ales ai documentului despre ecumenism, ce conţine o secţiune despre care autorul afirmă “se poate vedea că această secţiune a fost, în mod foarte probabil, impusă din exterior”14. După ce îi acuză pe nepomenitori că dezbină şi îi deplânge că sunt cei prin care vine sminteala, într-o secţiune finală, numită, “ce e de făcut”, se dă soluţia: să ne vedem de treabă, pentru că sinodul din Creta nu a produs nicio schimbare notabilă în vieţile noastre, că nu ne pune în pericol dreapta credinţă etc.

Ideile exprimate de către siteurile propatriarhale sunt inspirate şi din cuvântul rostit de către Patriarhul României, Preafericitul Daniel, la întoarcerea din Creta, când, a infirmat informaţiile că asupra sinodalilor s-ar fi făcut presiuni, afirmând că atmosfera a fost una “de bucurie frăţească şi coresponsabilitate” şi “de exprimare liberă”, în care “românii ortodocşi au fost activi în toate comitetele de lucru ale sinodului, dar şi în lucrările şedințelor plenare. Din partea Bisericii noastre, nu numai Patriarhul, ci şi alţi ierarhi au luat cuvântul şi au făcut propuneri”, iar prin prezenţa lor au fostmărturisitori ai ortodoxiei româneşti15 (s.n.).

Unul dintre punctele considerate forte ale contribuţiei româneşti la acest sinod este ultima teză a articolului 21 din documentul Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, care spune: bisericile și confesiunile creştine nonortodoxe s-au îndepărtat în timp de la credinţa ortodoxă a Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească16.

Se cuvine din start o primă precizare: textul final al documentului cretan reţine varianta puţin diferită faţă de cea enunţată de către întâistătătorul Bisericii române, în sensul că în varianta aprobată se spune că“bisericile” şi confesiunile neortodoxe s-au abătut de la adevărata credinţă17, nu s-au îndepărtat de la„credinţa ortodoxă” a Bisericii una, sfântă, sobornicească şi apostolească. Diferenţa este destul de mare, deoarece, aşa cum a fost aprobat textul, el nu depăşeşte limitele premiselor eclesiologice aleDeclaraţiei de la Toronto, în care se spune, printre altele, că bisericile membre recunosc în celelalte elemente ale “adevăratei Biserici”, pe care le consideră “elemente ale adevărului” (premisa IV.5), că “diferenţe de credinţă şi organizare există, dar ele[Bisericile membre – n.n.] se recunosc reciproc ca slujindu-L pe unul Domn” (premisa IV.4). Întreaga concepţie ecumenistă se bazează pe ideea protestantă că “bisericile şi confesiunile istorice” care s-au format în mileniul al II-lea (inclusiv Biserica Ortodoxă), după schisma din 1054 şi cea din 1530, s-au abătut de la credinţa adevărată a Bisericii una, sfântă, sobornicească şi apostolească existentă în primul mileniu. În acest sens, scopul CMB este redescoperirea “adevăratei credinţe” a “Sfintei Biserici Catolice pe care o mărturisesc Crezurile”.

Mai mult, textul românesc din articolul 21 îşi împropriază şi foloseşte cu dezinvoltură expresia “biserici şi confesiuni” (care, în limbajul oficial al Patriarhiei Române este în uz de ani de zile18), evitând termenul canonic “eretic”, şi defineşte relaţia ereticilor cu Biserica prin expresia edulcorată “s-au abătut de la adevărata credinţă”, când în realitate ereticii s-au rupt complet de aceasta, nemaipăstrând “elemente ale adevăratei Biserici”, cum sugerează expresia “s-au abătut”.

Sfântul Vasile cel Mare defineşte erezia astfel în canonul 1: “eresuri, pe cei cu totul lepădaţi şi care, după însăşi credinţa, sunt înstrăinaţi19 (s.n.). Tâlcuirea acestui canon din Pidalion spune: “eretici se numesc aceia a cărora osebirea este îndată şi de-a dreptul pentru credinţa cea întru Dumnezeu; adică ceidespărţiţi cu credinţa şi cu dogmele de către dreptslăvitori şi desăvârşit depărtaţi” (s.n.). Ereticii sunt, prin urmare, cu totul lepădaţi, înstrăinaţi,despărţiţi de Biserică şi desăvârşit depărtaţi, nu doar “abătuţi”. De ce oare nu a putut delegaţia românească defini statutul ereticilor în raport cu Biserica cu expresiile din canonul marelui capadocian? Cum poate cineva crede că protestantismul, de exemplu, care este o erezie desprinsă din erezia papistaşă, “s-a abătut” doar de la credinţa adevărată, când el nu a fost nicio secundă în legătură cu Ortodoxia? Dovada că nu are nicio legătură cu credinţa ortodoxă este şi demersul luteranilor de a reface anul acesta, când se împlinesc 500 de la Reforma lui Luther, comuniunea cu Roma, nicidecum revenirea la Biserica Ortodoxă.

Ultima teză a articolului 21 trebuie văzută şi în contextul restului articolului, în care este elogiată activitatea comisiei Credinţă şi Constituţie din cadrul CMB, pe care Biserica Ortodoxă “doreşte să o susţină”, ale cărei texte teologice “le evaluează pozitiv”, considerându-le “o etapă importantă în Mişcarea Ecumenică pentru apropierea dintre creştini”. Comisia Credinţă şi Constituţie a adoptat de-a lungul timpului cele mai controversate documente ale CMB: documentul Botez, Preoţie, Împărtăşanie, de la Lima, 1980, broşurile anuale pentru săptămâna comună de rugăciune pentru unitatea creştinilor, dezbaterile pentru a găsi o modalitate de a sărbători Paştile în acelaşi timp de către toţi “creştinii”, textul teologic controversatChemaţi să fim o singură Biserică, textul Un singur botez: paşi înspre recunoaşterea reciprocă a acestuia(2011), Săvârşirea Euharistiei în contexte ecumenice(2009) şi multe altele20. Comisia Credinţă şi Constituţie este partea teologică a CMB, care elaborează documentele teologice ecumeniste, având ca scop căutarea “unităţii văzute între creştini”.

Rezumând, putem spune că o adevărată contribuţie la acel document ar fi fost o formulare de genul “ereziile şi schismele eterodoxe s-au despărţit total de credinţa Bisericii Ortodoxe a lui Hristos, care este Biserică una, sfântă, sobornicească şi apostolească. Că este aşa ne arată şi explicaţia pe care o dă, pentru publicul intern, comunicatul din 16 decembrie 2016 al Sfântului Sinod: “Biserica Ortodoxă consideră că aduce în dialogul cu alţi creştini tocmai mărturia Bisericii celei Una a lui Hristos, de care aceştia s-au despărţit în timp prin deviere de la credinţa ortodoxă21. Din păcate, în textul sinodal din Creta nu apar nici termenul “despărţit”, nici expresia “credinţa ortodoxă”.

Grija de a prezerva caracterul general ortodox al sinodului la care delegaţia română şi-a adus o contribuţie esenţială este relevată şi de decizia din 29 octombrie 2016, prin care Sfântul Sinod “ia act” de faptul că “Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe… a mărturisit faptul că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească a lui Hristos22. Şi pentru că delegaţia română şi-a făcut datoria, “dar nu perfect”, după cum explica nota redacţiei de la Cuvântul ortodox, Sfântul Sinod a admis că “textele pot fi explicitate, nuanţate sau dezvoltate” de către un viitor sinod, la fel de mare şi sfânt ca şi acesta. Că pot fi, la fel de bine cum şi pot să nu fie, nu că ar trebui explicitate, nuanţate, dezvoltate, ca să nu mai spunem chiar corectate sau retrase din uz. Motivul pentru care Sfântul Sinod consideră că textele pot fi explicitate, nuanţate sau dezvoltate nu pare a fi faptul că ele ar avea neapărat ceva greşit în ele, ci pentru a se evita interpretări eronate dăunătoare păcii şi unităţii Bisericii lui Hristos23 (s.n.). Decizia Sfântului Sinod spune că explicitarea acestor texte trebuie să nu se facă sub presiunea timpului, iar în cazul în care nu există consens panortodox, ea trebuie amânată şi perfecţionată până când se obţine un consens panortodox în privinţa lor. Iar dacă nu se obţine niciodată, atunci decizia sinodală lasă să se înţeleagă că textele rămân pur şi simplu neexplicitate, nenuanţate şi nedezvoltate, dar nu mai puţin autoritative la nivel panortodox, după cum ne asigură articolul 13, alin. 3) al Regulamentului de funcţionare şi organizare a Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, care prevede că “aceste texte au o autoritate panortodoxă24 (s.n.). Nu rezultă de nicăieri din decizia Sinodului BOR că acesta ar considera că documentele sinodale cretane ar avea un caracter nedeplin şi neautoritativ. Comparaţia cu sinodul al II-lea ecumenic, care a “operat trei omisiuni şi zece diortosiri sau adăugiri la textulCrezului…25 formulat de sinodul I ecumenic doreşte să ne arate, pe lângă legătura artificial creată între sinodul din Creta şi primul sinod ecumenic, căsinodalii români nu găsesc nicio greşeală gravă în textele finale ale sinodului, ci doar detalii care se pot retuşa la un viitor sinod. Altfel cum şi-ar permite să facă această comparaţie, care ar putea da de înţeles că sinodul al II-lea ecumenic ar fi corectat greşeli şi erezii săvârşite de sinodul I ecumenic!!!

Siteul www.basilica.ro citează la rândul său Cuvânt ortodox, care a publicat o scrisoare a mitropolitului Ierotheos Vlachos, în care laudă “rolul important pe care l-a jucat la sinod Patriarhul României Daniel şi, în general, Patriarhia României26.

În textul mitropolitului grec se spune că Patriarhia Română “s-a pregătit bine pentru sinod”, că a avut “cele mai multe observaţii” cu privire la textele respective.

Despre Patriarhul României, Mitropolitul Ierotheos spune că:

  1. şi-a susţinut opiniile cu cunoaştere teologică, experienţă în dialogurile ecumenice şi determinare;
  2. în anumite cazuri a fost foarte stăruitor;
  3. a avut o contribuţie importantă la elaborarea art. 21 din documentul despre relaţiile cu lumea creştină;
  4. a ameninţat că nu va semna textul, dacă nu se vor introduce anumite corecturi;
  5. a cerut ca textul documentul despre relaţia cu lumea creştină să nu fie finalizat, ci lăsat pentru un sinod ulterior;
  6. şi-a exprimat cu intensitate nemulţumirea şi a spus că simte că au loc constrângeri;
  7. a ameninţat că nu semnează textul dacă în limba franceză nu se introduc observaţiile sale la art. 21;
  8. dintre toţi întâistătătorii Patriarhul Daniel a arătat că are deplină cunoaştere teologică şi capacitate de a-şi susţine opiniile;
  9. a avut capacitatea de a face propuneri alternative, când a văzut că propunerile nu îi sunt acceptate;
  10. a impresionat pe toţi membrii sinodului prin cunoştinţele sale teologice şi prin modul în care aborda subiectele.

După această prezentare generoasă, rămân fără răspuns câteva întrebări:

  1. Dacă Patriarhul României a fost atât de sigur pe poziţii şi a susţinut opinia că textul controversat despre relaţiile cu lumea creştină ar trebui lăsat pentru un sinod ulterior, cum se face că l-a semnat în cele din urmă împreună cu întreaga delegaţie participantă?
  2. Dacă a spus că simte că au loc constrângeri, cum se face că în Bucureşti a spus că a fost o atmosferă colegială şi de libertate a exprimării?
  3. Dacă a aprobat forma finală a textului, consideră acceptabile aspectele despre care mulţi cred că sunt eretice?

Pentru argumentul nostru, din expunerea mitropolitului grec reţine atenţia ideea că Patriarhia României a impresionat prin întreaga sa prezenţă şi că Patriarhul României i-a impresionat pe toţi membrii Sinodului prin cunoştinţele sale teologice şi prin modul de a aborda subiectele. Din aceste cuvinte se pot înţelege multe aspecte legate de atitudinea BOR faţă de sinodul din Creta.

Nu ştiu în ce măsură sunt preocupaţi ierarhii ortodocşi români de implicaţiile teologice ale documentelor semnate în Creta, însă pare a exista o sensibilitate cu privire la prezervarea şi proiectareaimaginii pe care delegaţia română a creat-o la acel sinod şi la perspectiva spargerii în bucăţi a acesteia, în condiţiile în care ar trebui să se admită că sinodul din Creta, la care delegaţia română a strălucit şi şi-a adus o contribuţie importantă “pentru ortodoxia universală”, de care nici nu suntem încă conştienţi, a fost de fapt un sinod tâlhăresc, în care a fost aprobată erezia ereziilor – ecumenismul. Grija faţă de conservarea acestei imagini va conta foarte mult în modul în care BOR va gestiona mai departe puternica rezistenţă internă faţă de sinodul din Cret.

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2017/01/19/de-ce-nu-poate-renunta-bor-la-sinodul-din-creta/

_________________

1 http://basilica.ro/comunicat-orice-lamurire-privind-credinta-trebuie-facuta-in-comuniune-bisericeasca-nu-in-dezbinare/
2 http://basilica.ro/retrospectiva-2016-sfantul-si-marele-sinod-o-pagina-din-istoria-ortodoxiei/
http://basilica.ro/comunicat-orice-lamurire-privind-credinta-trebuie-facuta-in-comuniune-bisericeasca-nu-in-dezbinare/.
4
http://www.gandul.info/puterea-gandului/criza-eclesiologica-a-ortodoxiei-15460842.
5 http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2016/06/28/relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-cresine-traducere-din-franceza-a-documentului-sinodului-panortodox-cu-evidentierea-diferentelor-fata-de-textul-pre-sinodal-scurt-comentariu-asupr/
6
Ibidem.
7 Ibidem.

8 Denumirea aceasta de “biserică” cu literă mică este absolut irelevantă în sine, ea urmând totuşi stilul adoptat de către CMB, care, în documentele sale oficiale, numeşte toate membrele sale “biserici”, cu literă mică, rezervând termenul cu literă mare doar pentru ceea ce mişcarea ecumenistă consideră a fi“Biserica lui Hristos”, pe care încearcă să o realizeze.
9 http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2016/06/28/relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-cresine-traducere-din-franceza-a-documentului-sinodului-panortodox-cu-evidentierea-diferentelor-fata-de-textul-pre-sinodal-scurt-comentariu-asupr/
10 Ibidem.
11 http://www.activenews.ro/stiri-social/Concluzii-dupa-sinodul-din-Creta-Biserica-Ortodoxa-Romana-si-a-facut-datoria-fata-de-ortodoxie.-Biserica-Ortodoxa-Romana-este-cam-singura-institutie-care-a-mai-ramas-in-picioare-din-%E2%80%A6Romania.-134604
12 http://www.familiaortodoxa.ro/2016/09/10/intre-ecumenism-si-antiecumenism/
13
Ibidem
14 Ibidem.
15 http://basilica.ro/rugaciune-intoarcere-creta-patriarhul-daniel-discurs-marturisitor-toata-forta-convingerea-iubirea-ortodoxia-lume/
16
Ibidem
17 https://www.holycouncil.org/-/rest-of-christian-world
18 http://basilica.ro/saptamana-de-rugaciune-la-patriarhie/
19 Pidalion, Cârma Bisericii Ortodoxe, Editura“Credinţa Strămoşească”, 2007,
p. 598
20http://www.oikoumene.org/en/resources/documents/commissions/faith-and-order
21 http://basilica.ro/comunicat-orice-lamurire-privind-credinta-trebuie-facuta-in-comuniune-bisericeasca-nu-in-dezbinare/
22 http://basilica.ro/concluziile-sfantului-sinod-cu-privire-la-desfasurarea-si-hotararile-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe-din-creta-16-26-iunie-2016/
23 http://basilica.ro/comunicat-orice-lamurire-privind-credinta-trebuie-facuta-in-comuniune-bisericeasca-nu-in-dezbinare/
24 http://basilica.ro/regulamentul-de-organizare-si-functionare-a-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe/
25 http://basilica.ro/comunicat-orice-lamurire-privind-credinta-trebuie-facuta-in-comuniune-bisericeasca-nu-in-dezbinare/
26 http://basilica.ro/mitropolitul-ierotheos-vlachos-despre-delegatia-patriarhiei-romane-la-sinodul-din-creta-bine-pregatiti-si-fermi-pe-pozitie/

Anunțuri