UMBRA SFÂŞIERII SE ÎNTINDE

În urma presiunilor tot mai fanatice – şi deschis mincinoase – ale susţinătorilor Sinodului din Creta, în Grecia a început întreruperea pomenirii ierarhilor ce se manifestă astfel.

Printre numele celor care fac acest lucru se numără vestitul Părinte Profesor Theodor Zisis şi Părintele Nicolae Manolis, de asemenea arhicunoscut.
Dacă alţii ar putea fi bănuiţi de neiscusinţă teologică în asumarea unui asemenea gest, aici o asemenea bănuială dispare. Aceşti părinţi au o înălţime teologică la care cei mai mulţi dintre ortodocşi – fie ei mireni, monahi sau clerici – pot cel mult visa.
Iar argumentele lor sunt extrem de clare şi bine prezentate.

Pentru ca această postare să nu apară ca link, voi pune drept comentarii câteva link-uri ce mi se pare esenţiale.
Intrând aici şi o prevenire pe care am publicat-o înainte de Sinodul din Creta. În care, din nefericire, m-am temut de asemenea reacţii radicale şi lipsite de iubire ale ecumeniştilor împotriva ortodocşilor.

Se vede şi în purtarea Episcopiei Ialomiţei şi Călăraşilor că eterodocşii sunt mult mai iubiţi decât ortodocşii anti-ecumenişti. Dacă prozelitismul celor dintâi a preocupat prea puţin episcopia în ultimii ani, în schimb glasul celor care arată primejdia PENTRU ORTODOXIE şi BOR a Sinodului din Creta este auzit cu atâta ură încât a dus la editarea unei broşuri tematice. O broşură în care pur şi simplu se MINTE despre cei care vorbesc împotriva alunecărilor Sinodului din Creta… şi în care sunt ocărâţi mai rău ca sectanţii.

Sper să se înţeleagă repede, cât mai repede, că o asemenea purtare contradictorie – cu înţelegere faţă de cei care socotesc BOR eretică, dar duşmănoasă faţă de cei care o apără de primii – face doar rău.
Şi că dacă doar doi ierarhi români s-au pronunţat pzitiv pentru dialogul pe tema Sinodului din Creta asta nu înseamnă că ierarhii din Bulgaria, Gruzia şi alte ţări vor răbda la nesfârşit persecutarea făţişă a celor de o părere cu ei.
Ceea ce va duce la o mare sfâşiere în Biserică, ferească Dumnezeu!
În faţa tulburării provocate de Sinodul din Creta – cică destinat promovării unităţii ortodoxe! – singura soluţie este dialogul.
Era bine să se fi amânat întâlnirea din Creta, aşa cum au cerut Bisericile din Bulgaria, Gruzia, Antiohia, Rusia şi Serbia, Statele Unite ale Americii etc.
Dar dacă s-a ignorat glasul a peste 50% din ierarhi atunci, măcar acum, văzând că roadele ignorării sunt rele, e bine să se înţeleagă adevărul: ambiţiile nestăvilite şi profund egocentriste ale Patriarhiei Ecumenice NU vor fi împlinite prin Sinodul din Creta, dar PREŢUL acestora va fi plătit de întreaga Biserică; DACĂ nu se înţelege că e nevoie de dialog şi de repararea alunecărilor din Creta.

Dă, Doamne, ierarhilor români, sârbi, greci şi tuturor ierarhilor ortodocşi dragoste către propria turmă, cel puţin la fel de mare cu cea pe care o declară pentru turmele străine!
Luminează, Doamne, ierarhia, preoţii, diaconii, monahii şi mirenii să păstreze Învăţătura lui Hristos neschimbată, departe şi de alunecările Sinodului din Creta, şi de reacţiile extremiste în sprijinirea acestuia sau în împotrivirea faţă de el!

Pr. Mihai-Andrei Aldea

Anunțuri