Prima pagină

Stareţul Iacov Tsalikis a fost canonizat

Lasă un comentariu


 

Conform informatiilor Romfea.gr:

Sfantul Sinod al Patriarhiei Ecumenice întrunit Luni 27 Noiembrie în şedinţă de lucru, a aprobat canonizarea Staretului Iacov Talikis.

 

Părintele Iacov Țalikis (1920-1991), starețul  Mănăstirii Cuviosului David din Evvia, a fost un ieromonah contemporan, nevoitor ca și sfinții cuvioși din primele secole creștine, înzestrat cu multe virtuți si de harisme dumnezeiești. Sfantul Porfirie Capsocalivitul, spunea despre părintele Iacov: ,,să știți ca el este unul dintre cei mai mari înainte-văzători din perioada aceasta numai că se ascunde cu grijă ca să nu fie slăvit”, iar cuviosul Paisie Aghioritul  afirma că deținea  ”harismele Sfântului Nectarie”.

Mentionam ca data de pomenire a sfantului este 22 Noiembrie a fiecarui an.

(Sfanta Manastire Pantocrator)

Staretul Iacov Tsalikis de la manastirea Cuv. David din Evvia – viata, învățături.

 

Starețul Iacov Țalikis

viața și cuvinte duhovnicesti

Părintele Iacov Țalikis (1920-1991), starețul Sfintei Mănăstirii   Cuviosului David din Evvia, a fost un ieromonah contemporan, nevoitor ca și sfinții cuvioși din primele secole creștine, înzestrat cu multe virtuți si de harisme dumnezeiești. Părintele Porfirie, spunea despre părintele Iacov: ,,să știți ca el este unul dintre cei mai mari înainte-văzători din perioada aceasta numai că se ascunde cu grijă ca să nu fie slăvit”, iar cuviosul Paisie Aghioritul  afirma că deținea  ”harismele Sfântului Nectarie”.

Viata

Părintele Iacov Țalikis (1920-1991), starețul Sfintei Mănăstiri a Cuviosului David din Evvia, a fost un ieromonah contemporan, nevoitor ca și sfinții cuvioși din primele secole creștine, înzestrat cu multe virtuți si harisme dumnezeiești. Părintele Porfirie, spunea despre părintele Iacov: ,,să știți ca el este unul dintre cei mai mari înainte-văzători din perioada aceasta numai că se ascunde cu grijă ca să nu fie slăvit”, iar cuviosul Paisie Aghioritul  afirma că deținea  ”harismele Sfântului Nectarie”.

Fericitul părinte Iacov s-a născut în anul 1920, pe 5 Noiembrie în satul Libisi din Asia Mică. Părinții săi, Stavros si Teodora fiind creștini evlavioși,  l-au educat  pe calea lui Dumnezeu. În anul 1922 s-a făcut schimbul de populație dintre Grecia si Turcia, iar familia și rudele sale, fiind nevoite să plece în Grecia, au fost trasferați  în satul Farakla din Evvia, unde părintele a viețuit până la intrarea sa în monahism. Părintele a arătat încă din fragedă pruncie înclinatie către cele sfinte, dorea să imite ceea ce făceau preoții la sfintele slujbe, îngrijea bisericuțele din împrejurimi, și se ruga fierbinte sfinților.  Cunoscuții săi, văzând modul său de viețuire, îi spuneau “călugărul”. Darul vindecărilor l-a dobândit încă de mic. La 9 ani micul Iacov a devenit treptat scăparea locuitorilor simpli și săraci – mai mult a refugiaților, cărora le citea rugăciuni și exorcisme. Așadar, au început să-l cheme ori de câte ori se întâmpla ceva rau.

Între anii 1947-1949 și-a satisfăcut stagiul militar. Întors ascasă, a preluat responsabilitățile familiale, deoarece părinții săi, se mutaseră deja la Domnul.  În anul 1951, după ce și-a căsătorit sora, a intrat în mânăstirea Cuviosului David din Evvia, unde Sfântul însuși l-a întâmpinat. Mănăstirea se afla într-o stare deplorabilă şi număra doar trei vieţuitori. Aceștia și locuitorii din zonă au facut tot ce le stătea în putință pentru a-l alunga, chiar l-au amenințat cu moartea, însă fără succes. Părintele Iacov era hotarât să rămână în mănăstire indiferent de ce i se va întâmpla, fiind încredințat în pronia divină.

În anul 1952, în luna noiembrie a fost tuns în monahism, iar în luna următoare a fost hirotonit ieromonah. Postul aspru, multa muncă, slujba indelungată si privegherea de fiecare zi, l-au adus într-o  stare de mare slăbiciune trupească, însă nu dorea să-și micșoreze nevoința sub nicio formă. Pe deasupra mai veneau si demonii care-l băteau cumplit, provocându-i și aceștia grele suferințe trupești.

După anul 1970, emanația duhovnicească a părintelui era direct proporțională cu suferințele sale.  Simţea dureri nesfârșite, însâ emanația duhovnicească era inepuizabilă. Devenise un înger în trup iar pe chipul său  strălucea necontenit nespusa bucurie a învierii. El însuși spunea: ,,inima mea este o grădină a raiului”.

În anul 1975 a devenit egumen. Tot în același an Mântuitorul nostru l-a învrednicit de a vedea și de a atinge Sângele cel Prea Sfânt al Său, la Sfânta Proscomidie. Pentru  chipul îmbunătățit al vieții sale, veneau la stareț oameni din toată Evvia și din Atena, pentru a-l vedea, a-l asculta, si a se mărturisi, cu toate că părintele Iacov era un om foarte simplu. Absolvise numai ciclu primar.

Cu trecerea anilor, puterile sale fizice se diminuau din ce în ce mai mult, încât dupa anul 1987 putea să moară în orice moment. Suferea de multiple boli de inimă, tromboze, și altele, dar marea sa iubire față de oameni, nu-l lăsa să se gândească deloc la problemele sale personale, ci spovedea si povățuia neîncetat.  În ultimul an al vieți sale, trupul său devenise o ruină, era numai piele si os. Numai fața lui a ramas curată, luminată, dând impresia că este imaterială. Bătrânul duhovnic răspândea în jurul său o pace dumnezeiască.

Pe 21 noembrie 1991, de ziua prăznuirii intrării Maicii Domnului  în Biserică, după ce a spovedit un fiu duhovnicesc, părintele Iacov, s-a mutat la locașurile cele cerești.

După adormirea sa, starețul a săvârșit multe minuni dintre care  amintim două:
În noaptea de 4 spre 5 aprilie, preotul responsabil al bisericii Sfantului Ioan Rusul l-a vazut pe fericitul stareț  în biserică. Starețul i-a cerut să-i  aducă racla Cuviosului Ioan ca să se închine. l-au adus-o și s-a închinat cu veselie rostind rugăciuni cu cuvinte deosebit de frumoase, care înveseleau nespus pe cei din jur. La un moment dat, starețul a terminat și a spus: „Luati-l pe Cuviosul”. Atunci preotul și alții ce erau cu el s-au plecat să se inchine și ei, iar apoi să ia racla. Dar, uimiti, au văzut că în raclă era starețul Iacov, iar nu cuviosul Ioan.

Starețul i s-a arătat unei femei credincioase și  i-a spus: ,,înainte îl rugam pe Cuviosul David să meargă la Dumnezeu să mijlocească pentru oameni, dar acum mă duc eu însumi”.

Sfaturi si povestiri duhovnicești

Aveți credință în Dumnezeu. Cereți și vi se va da. Credința aceasta mă ajută și mă salvează de  70 de ani.

Ceva rugăciune, copiii mei, nu e de prisos. Și pe mine rugăciunea m-a ținut atâțea ani.

Todeauna rugăciunea sprijină. Să nu ne temem, să nu ne înfricoșăm. Dacă Dumnezeu este cu noi, nimeni nu poate fi împotriva noastră.

În Biserica găsim sănătatea, consolarea, nădejdea și mântuirea sufletelor noastre.

Dacă nu avem sufletele curate nu avem niciun folos de la Sfânta Euharistie.

Tot ce iartă duhovnicul, iartă și Dumnezeu în cer, tot ce nu iartă rămâne neiertat.

Am văzut, copiii mei, ca toată viața noastră, activitatea, cuvintele, gândurile sunt scrise, vom da pentru toate socoteală.

Fratele meu! Cum zici că ești păcătos, toți oamenii sunt păcătoși, doar Dumnezeu (nu este păcătos), pentru aceasta vom face jertfe la Dumnezeu, credință, răbdare, smerenie, Sfinte Liturghii, pocăință, post, fapte bune, înfrînare de răutăți, să ne ierte de păcate.

Nu desnădăjdui, Dumnezeu vede sufletul tău și te va ajuta.

„Harul sfinţilor noştri există chiar şi în lemnul Sfintelor Icoane. Aveam în patria noastră din Asia Mică un cioban turc care într-o zi cînd a muls oile a acoperit găleata cu lapte cu o bucată de scîndură mare şi grea de la o icoană veche a Maicii Domnului. Chipul se ştersese cu timpul şi icoana semăna acum cu un simplu lemn. S-a întîmplat deci următoarea minune: cînd turcul s-a dus dimineaţa la stîna lui a găsit laptele vărsat pe pămînt, iar găleata întoarsă cu gura în jos. Icoana era în picioare, rezemată de un copac. La început nu a putut să înţeleagă ce s-a petrecut. Dar găsind mereu laptele vărsat din găleată, şi-a zis cu mînie: «Nu cumva lemnul acesta mi-1 varsă?». Turcul ştia că lemnul era o icoană veche a creştinilor. A luat securea şi a lovit în icoană să o despice şi să o ardă. însă la prima lovitură securea s-a înţepenit în lemn şi a început să curgă sînge din icoană. Sîngele a izvorît din tăietură şi curgea pe lemn. Atunci turcul, înfricoşat şi tremurînd, a încercat să scoată securea, dar era imposibil, pentru că se înţepenise bine. A luat aşa icoana cu securea şi punînd-o pe umăr a alergat în satul creştinilor. Sătenii au văzut minunea şi au ascultat mărturisirea înspăimîntată a turcului. Au luat icoana şi au cinstit-o pe Doamna Născătoare de Dumnezeu precum se cuvenea”.

Stareţul spunea:
„Nu este permis ca un duhovnic să schimbe canonul altui duhovnic. A venit la mine o bătrînă şi s-a mărturisit. I-am dat canon să nu se împărtăşească trei ani.

Preotul şi duhovnicul parohiei a întrebat-o pe bătrînă de ce nu se împărtăşeşte. Ea i-a răspuns:
– Mi-a dat canon Părintele Iacov să nu mă împărtăşesc trei ani.
– Pentru ce ţi-a dat asemenea canon?
Şi cînd bătrînă i-a spus motivul, preotul i-a răspuns:

– Nu, bunico, nu fi supărată. Părintele Iacov este un călugăr neînvăţat. Ce ştie el despre aceasta? Eu sînt cu învăţătură şi îţi dezleg canonul. Să vii Duminică să te împărtăşeşti.
Cînd bătrîna s-a dus să se împărtăşească a simţit în gura ei sfînta linguriţă goală şi rece.

«O linguriţă goală şi rece», după cum mi-a spus. Nici nu a simţit gustul Dumnezeieştii împărtăşanii în gura ei. Aceasta a impresionat-o mult.

Cînd s-a întîmplat acelaşi lucru şi în următoarele două Duminici, ea s-a neliniştit şi a venit din nou la mănăstire şi mi-a mărturisit ce i s-a întîmplat.

– Copilul meu, canonul nu se şterge. Trebuie să faci canonul pe care ţi l-am dat.

Canoanele trebuie să ne vindece”.

***

Stareţul spunea:

«Preoţii nu trebuie să se tundă. în Asia Mică, cînd se pieptănau puneau un prosop alb, şi cîte fire de păr cădeau le adunau într-o pungă şi cînd mureau le-o punea împreună cu ei. Aceasta pentru că Duhul Sfînt cînd coboară la hirotonie şi sfinţeşte preotul, atunci şi firele de păr se sfinţesc».

Un fiu duhovnicesc care 1-a auzit, s-a gîndit: «Bine, firele de păr le adunau, dar unghiile însă cînd le tăiau le aruncau?».

Atunci Stareţul, cu harisma pe care o avea, a cunoscut gîndurile lui şi i-a zis: «Şi unghiile lor le adunau». Nimic nu-i era ascuns. Prin Duhul Sfînt toate i se descopereau, «goale şi în amănunt».

***

Stareţul spunea:

«Un preot care a slujit cu mine, atunci cînd s-a împărtăşit a simţit că l- ars Dumnezeiasca împărtăşanie. El mi-a zis:

– M-a ars Dumnezeiasca împărtăşanie!

– Eu nu am simţit să mă ardă Dumnezeiasca împărtăşanie! i-a răspuns Stareţul».

* * *

«Cînd proscomidiesc, spunea Stareţul, văd sufletele cum trec prin faţa mea şi cum mă roagă să le pomenesc. Să vreau să le uit, dar nu pot.

Cînd preotul scoate părticele şi pomeneşte numele credincioşilor la Sfînta Proscomidie atunci se coboară îngerul Domnului şi ia pomenirile acestea şi le duce şi le pune la tronul Stăpînului Hristos, ca rugăciuni pentru cei pomeniţi la Sfînta Proscomidie. Într-o zi, spunea Stareţul, am uitat să pomenesc la cei adormiţi pe maica mea, care a fost o femeie sfînta. Cînd am terminat Dumnezeiasca Liturghie şi m-am dus la chilia mea, acolo unde stăteam, a venit sufletul maicii mele şi mi-a zis cu plîngere:

– Părinte Iacov, nu m-ai pomenit astăzi.

– Cum, maică, nu v-am pomenit? în fiecare zi vă pomenesc şi, desigur, cea mai bună părticică v-o scot, i-am zis.

– Nu, copilul meu, astăzi m-ai uitat şi sufletul meu nu s-a odihnit tot atît ca şi în celelalte zile în care m-ai pomenit, mi-a răspuns.

Gîndiţi-vă ce mare cîştig şi folos primeşte sufletul cînd îl pomeneşte preotul la Sfînta Proscomidie».

***

În privinţa copiilor, Stareţul ne sfătuia ca aceştia să nu aibă prieteni şi nici să se îndepărteze de părinţii lor, chiar dacă vor fi judecaţi de alţii că sînt anormali.

Îi sfătuia pe copii să nu ia nimic de la străini, nici o bomboană, nici un suc, pentru că este mare pericolul drogurilor, pericol care astăzi captează pe mulţi tineri.

Stareţul spunea:

«De la omul pe care nu-l cunosc nici Anaforă nu iau, pentru că poate să-ţi spună că este Anaforă şi să nu fie, dar poate avea înăuntru lucruri diavoleşti».

***

«Cînd ne îmbolnăvim, ne sfătuia Stareţul, să mergem şi la doctor, să facem ascultare pentru vindecarea noastră. în Postul Mare, cu toate că era post, am luat 600 de pastile. Să fim atenţi cu sănătatea noastră, pentru că pe doctori şi pe medicamente Dumnezeu le-a lăsat şi nu trebuie să fim indiferenţi».

***

Vorbind despre televizor, Stareţul a spus: «Televizorul – cutia diavolului – face mare pa-gubă, în special la copii. Pentru aceasta televizorul trebuie să iasă din casă».

Copilului pe care-l mărturisea, fiului său duhovnicesc care îi ceruse să vadă unele discuţii, spectacole şi desene animate, nu i-a dat binecuvîntarea, ci i-a interzis, zicîndu-i:

«Nu cu televizorul în casă. Dacă vrei să vezi la televizor ceva, să asculţi un preot, să auzi un cuvînt duhovnicesc, nu este păcat. Dar de multe ori televizorul are şi lucruri necuviincioase, după cum îmi spun mulţi creştini. Acestea nu ne sînt de folos. Mai bine să luăm şi să deschidem Sfînta Scriptură şi să citim, ori să facem un Paraclis la Maica Domnului, ori să facem cinci metanii, să spunem cinci psalmi a lui David decît să privim la televizor. Trebuie să ne ferim copiii de lucruri necuviincioase şi urîte. De aceea trebuie să-i ferim de televizor. Pentru ştiri există radioul de unde pot să le asculte părinţii».

* * *

Unii părinţi îl întrebau pe Stareţ ce să facă cu copiii lor cînd nu ascultă. Stareţul îi sfătuia: Să faceţi rugăciune cu credinţă, iar pe copii să-i dojeniţi, cît se poate cu dragoste şi cu scop bun. Cu asprime nu merge, căci îţi zice: «mă scol şi plec», şi se duce… şi s-a făcut astăzi Sodoma şi Gomora şi chiar mai rău”.

Pe Sfîntul Ioan Rusul, Stareţul îl vizita regulat, în special cînd mergea la Atena ladoctorii care se îngrijeau de el.

«Odată m-am dus, spunea Stareţul, şi-l văd pe Sfînt viu, în racla lui, şi-i zic:

– Sfinte al meu, cum ai petrecut în Asia Mică? Ce virtuţi ai avut de te-ai sfinţit?
Sfîntul mi-a răspuns:

– Dormeam în peşteră, în iesle. în timpul iernii mă înveleam cu paie ca să nu îngheţ. Am avut şi smerenie şi credinţă.

Peste puţin mi-a zis:

– Aşteaptă puţin, Părinte Iacove, că au venit acum doi oameni şi mă roagă pentru un copil bolnav. Aşteaptă că mă duc să-i ajut.

Deodată a rămas racla goală, pentru că Sfîntul a plecat. Peste puţin timp s-a întors din nou. Nu l-am văzut cum s-a întors, dar l-am văzut că se aşeza în raclă, ca un om viu»

Către un fiu duhovnicesc de-al său, Stareţul a zis:

„Cît mă bucur, fiul meu, că te văd cu mîneci lungi, modest şi atent!”.

Către un alt fiu duhovnicesc, căruia i se desfăcuse un nasture de la cămaşă (şi i se desfăcuse cam necuviincios), i-a zis cu discernămînt:

„Încheie, fiul meu, nasturele acesta, ca să nu răceşti”.

Atît de atent era Stareţul în privinţa modestiei!

Ascultarea, întotdeauna îl arde pe diavol.

Acelaşi fiu duhovnicesc al Stareţului s-a întîlnit cu o persoană care era îndrăcită şi care i-a zis:

„Încheie-ţi, bre, acest nasture, de ce eşti ca un slab de minte!”.

Atunci şi-a adus aminte sfatul Stareţului referitor la acest neînsemnat lucru.

La alt fiu duhovnicesc, care de mic venea regulat la mănăstire, Stareţul i-a zis:

«Fiul meu, nu văd vedenii, dar îţi văd sufletul înăuntru în biserică, înăuntru în chilia mea…»

sursa:
1. http://www.scribd.com/doc/31308328/povestiri-si-sfaturi-ale-staretului-iacov-tsalikis

2. Traducere din elină: Sfânta Mănăstire Pantocrator.

[22 DE ANI DE LA INTRAREA ÎN BISERICA TRIUMFĂTOARE A
CUVIOSULUI IACOV TSALIKIS (21 NOV. 1991 – 21 NOV. 2013)]

(inregistrare audio cu Staretul Iacov cantand ,,ingerul a trigat” si ,,Ziua Invieri)

AM VĂZUT ÎNGERUL TĂU…!

Klitos Ioannidis:
Domnule Papazahos,cum l-ati cunoscut pe parintele Iacob Tsalikis?

Georgios Papazahos:
Am fost la spitalul General din Atena ca sa-mi fac un tratament pentru ca am probleme cu inima. A fost ziua cand l-au mutat la reanimare. Acolo erau patru paturi. Prima mea impresie dupa ce l-am vazut nu se poate descrie in cuvinte! Daca va spun ca acest om radia de Duhul Sfant, nu este o exagerare. Peste putin timp au venit doctorii  in vizita pentru controlul medical. Toti erau fosti studenti de ai mei si asa m-au informat amanuntit despre starea sanatatii parintelui.

Cand au plecat doctorii am stat linga parintele Iacob. Atunci mi-a spus ceva care m-a infiorat si pe care nu voi uita niciodata.

Nu te cunosc, prima data te vad, dar in spatele tau sta ingerul tau pazitor!

M-a zguduit ceea ce mi-a spus (n-o spun din mindrie) si a continuat:
-Toti oameni au un inger dar pe al tau l-am vazut! Fii atent sa nu-l alungi de linga tine.

Ma infiorez cand ma gindesc la aceste vorbe ca si in momentul acela.Parintele a continuat spunind:

-Acest inger iti este dat din ziua botezului. Din ziua botezului te insoteste si nu trebuie sa plece de  linga tine.

Este cel ce-ti va lua sufletul  in miinile sale si il va conduce pina la ziua Judecatii. Cind vor veni demonii si vor zice ”acest om a facut cutare si cutare pacat”, atunci ingerul tau ii va raspunde ”Da, a facut acest pacat dar totodata a facut si cutare fapta buna” Ingerul tau va fi avocatul care te va sustine. Fii atent sa nu-l alungi.

Din momentul acela simteam ca pe linga mine sta un inger, ingerul meu personal. Acesta este mesajul de bucurie transmis tuturor crestinilor ortodocsi.

Klitos Ioannidis:
Intr-adevar este impresionata aceasta experienta.

Georgios Papazahos:  
Da, parintele Iacob vorbea despre problemele tale dar dintr-o alta perspectiva. Intelegeai ca cu toate ca statea linga tine totusi in momentul acela el era ”in alta parte”.

Acest fragment este din cartea lui Klitos Ioannidis-«Parinti duhovnicesti contemporani».Domnul Papazahos este un binecunoscut doctor -profesor de cardiologie
Traducere in romaneste www.proskynitis.blogspot.com

Acatistul Sfantului  Iacov Ţalikis 

                                       

Cuviosul Parinte Iacov Ţalikis 
(5 Noiembrie 1920 – 21 Noimebrie 1991)
Staretul Manastirii Cuviosul David din insula Evvia (Grecia)

Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer asa si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Condacul 1;

Pe Sfantul Părintele nostru Iacov Tsalikis, rugător fierbinte către Sfânta Treime şi către Maica Domnului, prieten adevărat al sfinţilor şi al îngerilor, înzestrat de Mântuitorul cu harul străvederii şi al facerii de minuni, pe povăţuitorul şi mângâietorul credinciosilor din aceste vremuri tulburi pentru Biserică, pe cel grabnic ajutător al celor ce-i cer mijlocirea, să-l rugăm cu smerenie şi iubire ca să păzească pe toţi ortodocşii creştini şi cu evlavie să-i cântăm aşa: Bucură-te, Sfinte Părinte Iacove, cel ce ai primit din belşug harismele Duhului Sfânt!

Icosul 1;

Preacuvioase Părinte Iacove, cel ce L-ai iubit cu toată puterea sufletului pe Mântuitorul Hristos şi ţi-ai dăruit întreaga ta viaţă Acestuia, slujindu-I cu smerenie şi dor fierbinte. Roagă-L pe milostivul Dumnezeu să ne dăruiască iertare de păcate, ca să-i putem deschide uşa inimii noastre şi să Îşi facă locaş în ea, pentru a duce o viaţă de sfinţenie, curăţie şi de jertfire pentru aproapele. Nădăjduind în grabnicul tău ajutor, cu adâncă recunoştinţă te slavoslovim aşa:

Bucură-te, crin preafrumos din buchetul Preasfintei, care ne înmiresmezi cu harul Mântuitorului;
Bucură-te, că Îl rogi pe Domnul nostru Iisus Hristos să ne trimita smerenia Lui;
Bucură-te, cu Sfântul Ierarh Nectarie, tămăduitorule;
Bucură-te, cu Sfântul Părinte Porfirie, de Hristos iubitorule;
Bucură-te, cu Sfantul Paisie Aghioritul, sfătuitorule;
Bucură-te, că iubindu-L pe Hristos, nu ţi-a mai trebuit nimic;
Bucură-te, că suferind multe pentru Domnul, Acesta  te-a preaslăvit;
Bucură-te, că Îl rogi pe Duhul Sfânt să intre şi să îşi facă sălaş în inimile noastre;
Bucură-te, că ne înveţi să ne rugăm cu dăruire, iubire şi simplitate;
Bucură-te, Iacove cel dulce, dătătorule de cerească  binecuvântare;
Bucură-te, că ne iubeşti pe toţi şi îi ceri Domnului să ne primească în locaşurile Sale;
Bucură-te, că răspândeşti în sufletele noastre fericire şi iubire;
Bucură-te, Sfinte Părinte Iacove, cel ce ai primit din belşug harismele Duhului Sfânt!

Condacul al 2-lea;

Încă din fragedă pruncie ai arătat multă dragoste faţă de dulcele Iisus, Mântuitorul nostru, Care ţi-a aprins candela inimii tale cu iubirea Sa de oameni şi te-a umplut de daruri dumnezeieşti pentru vieţuirea ta înaltă şi pentru curăţia sufletului tău. Te rugăm, Cuvioase Părinte, să ne luminezi şi să ne curăţeşti sufletele, pentru a face loc harului dumnezeiesc să pătrundă în ele şi să ne sfinţească, ca să-I putem cânta cu vrednicie Domnului: Aliluia!

Icosul al 2 lea;

Ai vazut-o vie pe Sfanta Parascheva  de mai multe ori, care cu glas dulce si dumnezeiesc, te-a intrebat: ”Ce vrei Iacove al meu sa-ti daruiesc?” Iar tu, dupa indemnul mamei tale,  i-ai cerut sa-ţi  dea soarta ei. Intr-adevar viata sfanta si curata ca a Sfintei  ai avut, si multe slave ai vazut, pentru care cu umilinta  iti graim asa:

Bucura-te, ca ai aratat de mic fata de cele sfinte  o ravna deosebita;
Bucura-te, ca slujbele dumnezeiesti si predicile iti patrundeau in minte si in inima cu usurinta;
Bucura-te, noule apostol al iubirii;
Bucura-te, ca ti-ai sadit in inima florile neprihanirii;
Bucura-te, ca inca de pe pamant te indulceai de vederea ingerilor si de a auzi glasuri dumnezeiesti;
Bucura-te ca ai fost legat mai mult de cele ceresti si mai putin de cele pamantesti;
Bucura-te, ca multi vazand vietuirea ta sfanta, , inca de copil „parintele Iacov” iti ziceau;
Bucura-te, ca toti bolnavii care iti cereau ajutorul grabnica tamaduire de la tine luau;
Bucura-te, că ai înmuiat sufletele oamenilor cu pacea si seninatatea ta, si i-ai îndreptat spre pocainta;
Bucura-te, inger in trup, care rosteai rugaciunile cu traire adanca;
Bucura-te, sol trimis de Domnul, care ne arati ca numai El ne poate da adevarata fericire;
Bucura-te, ca il rogi pe Hristos sa ne acopere cu a Sa milostivire;
Bucura-te, Sfinte Parinte Iacove, cel ce ai primit din belsug harismele Duhului Sfant!

Condacul al 3-lea;

Avand marea dorinta de a-ti inchina Domnului viata ta prin chipul ingeresc, te-ai dus la manastirea Cuviosului David, unde el insusi ti-a deschis portile manastirii, zicandu-ti: ,,daca ramai aici, iti pastrezi fecioria si traiesti in saracie si ascultare, iar prin mainile tale vor trece foarte multi bani, din care nu vei lua nimic, si te vor cinsti patriarhii, arhiereii si stapanii pamantului”. Aceasta profetie inplinindu-se intogmai cum a spus Cuviosul, Il slavim pe Dumnezeu care te-a preainaltat zicandu-I: Aliluia!

Icosul al 3-lea;

,,Tu, Iacove al meu, vei fi preot si prima care va lua anafora din mana ta va fi sora ta!” ti-a spus evlavioasa ta maica in ultimile clipe ale vietii sale pamantesti. Aceasta  marturisire s-a  adeverit la putin timp de la intrarea ta in monahism, cand te-a hirotonit ieromonah bunul Grigorie, mitropolitul Halkidei, care ti-a zis: ,,te vei sfinti, sa continui cu puterea lui Dumnezeu si Biserica te va proclama sfant”. Aceste cuvinte prorocesti ne smeresc inaintea ta Cuvioase Parinte, si te rugam sa fi luminatorul nostru in viata duhovniceasca, ca sa biruim in lupta cu pacatele. Invata-ne sa fim recunoscatori Domnului pentru toate binefacerile pe care ni le trimite in toata vremea, caci ca un balsam te-ai dovedit a fi pentru sufletele noastre, cel ce esti laudat de noi prin acestea:

Bucura-te, ca ai ajuns la starea de barbat  desavarsit;
Bucura-te, ca Sfantul Cuvios David din multe necazuri te-a izbavit;
Bucura-te, prieten al Lui Hristos, Care ti-a aratat toate bucuriile ceresti;
Bucura-te, ca iubirea ta pentru Domnul, te facea sa nu tii cont de suferintele trupesti;
Bucura-te, ca te rugai Domnului sa te umple de iubire pentru EL;
Bucura-te, ca pentru cererea ta binecuvantata, ai simtit o adiere dulce, si o pace sfanta  a cazut peste tine;
Bucura-te,ca  inima ta era inundata de bucurie incat  iti venea sa zbori;
Bucura-te, ca pentru cei care vor sa-L urmeze pe Hristos esti calauzitor;
Bucura-te, ca ai restaurat din temelii manastirea Cuviosului David din Evvia;
Bucura-te, ca ai indurat aici fara cartire prigonirile, foamea, frigul si saracia;
Bucura-te, ca Hristos ti-a daruit blandetea  si bunatatea Sa;
Bucura-te, ca inima ta a devenit mireasa Mantuitorului pentru totdeauna;
Bucura-te, Sfinte Parinte Iacove, cel ce ai primit din belsug harismele Duhului Sfant!

Condacul al 4-lea;

Nespusa bucurie a invierii Domnului nostru a stralucit necontenit in inima ta, Parinte, transformand-o intr-o adevarata gradina a raiului, asa cum tu insuti ai spus: ,,inima  mea este gradina, eu sunt bucuros, mereu sunt asa”. Te rugam ca macar o picatura din aceasta bucurie a ta sa o reversi si in sufletele noastre pline de patimi si de rautate, ca sa-I cantam bucurosi lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea;

Precum s-a aratat steaua in chip minunat magilor de la rasarit calauzindu-i catre Soarele
Dreptatii, tot asa Parinte, Dumnezeu ti-a trimis o stea ca sa te calauzeasca pe timp de
noapte catre pestera Cuviosului David, unde petreceai in rugaciuni si privegheri, uneori
chiar cu Sfantul Cuvios David, care ti se arata sub chipul egumenului Nicodim. Iar noi, multumindu-ti ca te rogi pentru mantuirea noastra, iti aducem laudele acestea:

Bucura-te, filocalie vie;
Bucura-te, ca te-ai asemanat ingerilor in curatie si feciorie;
Bucura-te, vas al harului si locas al Sfintei Treimi;
Bucura-te, cel ce faci multime de minuni;
Bucura-te, ca esti grabnic miluitor celor aflati in nevoi si amaraciuni;
Bucura-te, Parinte de Hristos purtator;
Bucura-te, ca ai aprins flacara dumnezeiasca in inimile credinciosilor;
Bucura-te, ca al celor din urma vremuri esti luminator;
Bucura-te, ca ai primit de la Dumnezeu harismele stravederii, inainte-vederii si ale vindecarii;
Bucura-te, ca ai vindecat  sufleteste si trupeste pe toti care au venit la tine;
Bucura-te, ca in tot timpul te pazeai sa nu-L mahnesti in vreun chip pe Dumnezeu;
Bucura-te, ca ne gatesti  inimile, pentru a se putea salaslui in ele, Mantuitorul;
Bucura-te,Sfinte Parinte Iacove, cel ce ai primit din belsug harismele Duhului Sfant!

Condacul al 5-lea;

Nenumarate ispite ai avut din partea diavolilor, care veneau sub infatisari hidoase si te
bateau pana ce trupul iti era zdrobit, dar nu te-ai lasat biruit, ci cu multa fierbinteala strigai catre Maica Domnului, iar ea nu intarzia sa te ajute. Aceste incercari care au venit prin ingaduinta lui Dumnezeu au aprins si mai tare inima ta de dragoste  pentru Maica Sfanta si pentru Mantuitorul, caruia neincetat  i-ai cantat: Aliluia!

Icosul al 5-lea;
Ai inaintat in viata duhovniceasca pana la masura de a liturghisi cu Sfanta Treime, cu sfintii si cu ingerii, iar intreaga ta fiinta era plina de bucurie cereasca incat se revarsa in afara si fata ta devenea lumina. Pentru aceasta cu frica si iubire te cinstim zicand:

Bucura-te, ca fericirea  imparatiei cerurilor era in mintea si inima ta;
Bucura-te, ca in sufletul tau nu a mai ramas niciun coltisor gol in care sa vina ispita;
Bucura-te, ca la fiecare liturghie simteai prezenta dumnezeiasca;
Bucura-te, ca prin viata ta, ne-ai aratat ca orice bucurie pamanteasca este trecatoare si desarta;
Bucura-te, ca de multe ori simteai cum ingerii te loveau cu aripile lor peste umeri;
Bucura-te, ca nu te temeai de moarte, ci o asteptai in fiecare zi;
Bucura-te, ca ne inveti sa facem ascultare cu bucurie, ca harul sa prisoseasca in inimile noastre;
Bucura-te, ca ne minunam de darurile care peste tine au fost revarsate;
Bucura-te, ca ne indemni sa ne daruim cu totul slujbelor dumnezeiesti;
Bucura-te, cel ce te rogi ca toti sa guste din bucuriile ceresti;
Bucura-te, ca insuflai dragoste si pace launtrica tuturor celor ce se aflau in jurul tau;
Bucura-te, ca acum ii ceri Domnului sa ne miluiasca cu harul Sau;
Bucura-te,Sfinte Parinte Iacove, cel ce ai primit din belsug harismele Duhului Sfant!

Condacul al 6-lea;

,,Cat timp ai de infruntat incercari, ispite si suparari, sa te rogi pentru cei care iti fac rau si te prigonesc, sa induri si sa-i ierti”, ai spus Cuvioase Parinte, aratand prin aceasta iubirea ta muceniceasca pentru cei ce ti-au pricinuit rele. Iar pe noi egoistii si iubitorii de sine, ajuta-ne sa iertam si sa iubim pe cei ce ne fac strambatate, caci in acest fel putem sa-i indreptam spre pocainta, si noi sa castigam raiul, unde sfintii pururea se fericesc  si canta Domnului: Aliluia!

Icosul al 6-lea;

Aratatu-ti-s-a Preacurata Fecioara Maria, in spital, in timpul convalescentei si ti-a spus zambind: ,,nu te teme, te vei face bine”, caci plin erai de boli si de neputinte incat nu mai aveai nadejde de scapare, dar cu ajutorul Preacuratei te-ai intors la manastire unde ti-ai continuat nevointele ascetice. Roag-o pe Maica Domnului sa ne incalzeasca inimile noastre inghetate de pacate, cu rugaciunile sale fierbinti si sa ne mangaie cu privirea sa de maica milostiva, pe noi cei ce te laudam asa:

Bucura-te, ca Maica Domnului a venit la tine imbracata ca o infirmiera cu un copil in brate;
Bucura-te, ca ti-a daruit vindecare si a sa binecuvantare;
Bucura-te, ca celor desnadajduiti  le redai bucuria si speranta;
Bucura-te, ca ai fost curat ca un copil toata viata;
Bucura-te, evanghelie vie;
Bucura-te, ca erai de-a-ntregul numai bucurie;
Bucura-te, pom sadit la izvoarele apelor sfinteniei;
Bucura-te, ca de la tine invatam adevarata  smerenie;
Bucura-te, ca cei ce aud de minunile tale se umplu de ravna dumnezeiasca;
Bucura-te, ca cea mai de folos predica a ta, a fost viata ta cuvioasa;
Bucura-te, ca ai preaslavit-o pe Maica Domnului asa cum se cuvine;
Bucura-te, ca ne indemni si pe noi sa o preacinstim, ca sa ne daruiasca a sa milostivire;
Bucura-te, Sfinte Parinte Iacove, cel ce ai primit din belsug harismele Duhului Sfant!

Condacul al 7-lea;

Cine nu se va minuna si nu se va infricosa de indrazneala ta fata de sfinti, cand va auzi,
cum l-ai amenintat pe Cuviosul David ca nu-i vei mai tamaia icoana, si nu-i vei mai aprinde candela niciodata, daca nu-l va aduce pana la ceasul vecerniei, pe acela care te-a mahnit  foarte tare, taind 30 de maslini din livada manastirii. Iar Cuviosul David auzind acestea l-a adus pe faptas asa cum i-ai cerut, care si-a recunoscut vina cantand cu pocainta adanca: Aliluia!

Icosul al 7-lea;

Covarsitoare sunt darurile pe care le-ai primit de la Hristos, insa cel mai mare dar de care te-a invrednicit Dumnezeu este ca ai vazut si ai atins Sangele cel Prea Sfant al Mantuitorului la Sfanta Proscomidie. Pentru aceasta il slavim pe Dumnezeu, iar pe tine te rugam sa primesti aceasta cantare:

Bucura-te, faclie nestinsa in bataia  vantului;
Bucura-te, ca te-ai atins de insusi Sangele Mantuitorului;
Bucura-te, ca ti-ai ascuns harismele ca oamenii sa nu te slaveasca;
Bucura-te, ca te-ai înălţat printr-o smerenie adanca;
Bucura-te, comoara de mult pret a Ortodoxiei;
Bucura-te, vlastar ales al Asiei Mici si al Evviei;
Bucura-te, ca cei ce afla de viata ta sfanta, te iau ca ocrotitor;
Bucura-te, ca pentru ortodocsii de pretutindeni esti mijlocitor;
Bucura-te, nadejdea si vindecarea bolnavilor;
Bucura-te, ca saracilor, napastiutilor, si asupritilor esti izbavitor;
Bucura-te, scanteie care aprinzi in noi dorirea dupa Dumnzeu;
Bucura-te, ca te rogi Domnului sa ne invredniceasca de iubireas Sa;
Bucura-te, Sfinte Parinte Iacove, cel ce ai primit din belsug harismele Duhului Sfant!

Condacul al 8-lea;

Jertfindu-te toata viata din dragoste pentru Dumnezeu si pentru aproapele, dorind ca si noi sa-ti urmam tie dupa putere si cu disceranamant, ai zis: ,,sa aveti iubire intre voi, deoarece iubirea acopera multime de pacate, si din dragoste pentru noi s-a rastignit Domnul nostru Iisus Hristos, si daca avem iubire intre noi atunci suntem fiii lui Dumnezeu”, caruia cu dragoste ii cantam: Aliluia!

Icosul al 8-lea;

Au venit la tine si te-au rugat sa-i ajuti parintii indurerati si disperati a unui copil mut, iar tu senin, binevoitor si increzator in ajutorul lui Dumnzeu, ai facut cruce peste copil cu capul Sfantului Cuvios David, si copilul a inceput sa vorbeasca. Daruieste-ne si noua credinta neindoielnica si iubire nefatarnica catre Domnul, ca sa te fericim zicandu-ti:

Bucura-te, ca cei ce veneau la tine simteau ca au ajuns in rai;
Bucura-te, ca multa cinstire si adanca evlavie la Cuviosul David si la Sfantul Ioan Rusul aveai;
Bucura-te, ca l-ai vazut pe Sfantul Ioan Rusul cum iesea din racla spre ajutorarea credinciosilor;
Bucura-te, prieten al sfintilor cu care te bucuri in raiul desfatarilor;
Bucura-te, ca in chipul tău se oglindea Sfanta Treime;
Bucura-te, ca radiai peste tot pace, blandete si iubire;
Bucura-te, ca pe Maria, nepoata  ta, si pe pruncul ei i-ai salvat de la moarte;
Bucura-te, ca si pe Teodor l-ai scapat din primejdie cu rugaciunile tale binecuvantate;
Bucura-te, ca in necazuri ne esti alinare;
Bucura-te, ca in primejdii ne esti scapare;
Bucura-te, indeplinatorul cu desavarsire al voturilor monahicesti;
Bucura-te, ca indeletnicindu-te cu rugaciunea neincetata a inimii, ai pasit pe cele mai inalte trepte ale vietii duhovnicesti;
Bucura-te,Sfinte Parinte Iacove, cel ce ai primit din belsug harismele Duhului Sfant!

Condacul al 9-lea;

Imensa bucurie si multumire sufleteasca aveai, atunci cand vedeai pe oameni cinstind pe Dumnezeu si pe sfintii Lui. Milostiveste-te spre noi si roaga-L pe Dumnezeu sa ploua si peste sufletele noastre ofilite de pacate, cu picaturi dulci din harul Sau Preasfant, ca si noi sa-I aducem roade de pocainta, lauda si multumire, caci mult se bucura locuitorii cerului pentru pacatosul care se pocaieste si canta: Aliluia!

Icosul al 9-lea;

Mare iubitor de creaţia lui Dumnezeu te-ai aratat a fi, caci adesea te insingurai in padure
si cantai cu pasarile, copacii, florile şi cu intreaga natura, laude inchinate Domnului, incat odata ai strigat: ,, pasarile mele iubite si voi slavosloviti pe Dumnezeu? Numai noi nu-l slavim”. Si te rugam Cuvioase, nu ne lasa pe noi sa ramanem in nesimtirea sufleteasca  in care ne aflam, ci ajuta-ne sa fim iubitori de Hristos, ca impreuna cu toata natura sa-L slavim si tie sa iti cantam bucurosi asa:

Bucura-te, cerb insetat de izvorul ceresc;
Bucura-te, ca ai devenit in intregime har dumnezeiesc;
Bucura-te, ca atunci cand luai Sfintele Daruri, rugai pe ingeri sa-ti faca loc ca sa treci;
Bucura-te, mir alcatuit din mirodenii ceresti;
Bucura-te, ca iubirea ta pentru Hristos este asemenea Serafimilor;
Bucura-te, ca ai avut intelepciune dumnezeiasca, asemenea Heruvimilor;
Bucura-te, ca emanai numai dragoste, iar chipul tau era scaldat intr-o lumina paradisiaca;
Bucura-te, ca ne povatuiesti sa-l iubim pe Domnul si pe aproapele cu toata inima, ca sa mostenim fericirea vesnica;
Bucura-te, ca rugaciunile tale sunt inaintea Domnului ca o tamaie cu bun miros;
Bucura-te, ca nimic nu a putut sa te desparta  de iubirea lui Hristos;
Bucura-te, ca atunci cand slujeai, biserica se inunda de o mireasma dumnezeiasca;
Bucura-te, ca vietuiai in acelasi timp, in lumea pamanteasca si in cea cereasca;
Bucura-te, Sfinte Parinte Iacove, cel ce ai primit din belsug harismele Duhului Sfant!

Condacul al 10-lea;

Asa cum Sfantul Apostol Pavel a fost rapit in al treilea cer, ai marturisit Parinte ca si tu ai pregustat din frumusetile raiului, inca din aceasta viata, zicand: ,,m-am vazut ca sunt in
ceruri, intr-o gradina frumoasa, unde erau violete de multe culori si diferite alte flori”. Ajuta-ne si pe noi sa inaintam in drumul spre sfintire, ca sa ne indulcim si noi de bucuriile ceresti, si sa cantam impreuna: Aliluia!

icosul al 10-lea;

Vazut ai fost de un ucenic, Cuvioase Parinte, cand te indreptai spre bisericuta Sfantului Haralambie, cum deodata te-ai transformat in inger si te-ai facut cu totul lumina si slava minunata. Aceasta priveliste deosebita ne duce cu gandul la muntele Tabor unde s-a produs Schimbarea la Fata a Mantuitorului. Ajuta-ne si pe noi sa inlocuim intunericul pacatelor din inimile noastre, cu lumina faptelor bune ca sa fim vrednici de iubirea Mantuitorului si sa atragem harul Sau. Desi nu stim sa te laudam dupa masura sfinteniei tale, totusi te rugam sa primesti acesta smerita cantare:

Bucura-te, ca mijlocesti pentru toti oamenii fara incetare;
Bucura-te, ca te asemeni cu Hristos in iubire;
Bucura-te, ca binecuvantarea  ta ne acopera in toata  vremea;
Bucura-te undelemn sfintit care vindeci toata neputina si durerea;
Bucura-te, pilda de sfintenie  pentru cei ce urmeaza viata monahala.
Bucura-te, ca ai vindecat un copil care avea cancer la limba;
Bucura-te, ca venele picioarelor tale erau putrede si nu circula sange prin ele;
Bucura-te, ca erai incarcat de numeroase boli si de suferinte cumplite incat doar harul Domnului te mai tinea in viata;
Bucura-te, liman si sprijin al credinciosilor din Evvia.
Bucura-te, tezaur  al Ortodoxiei, cu harismele Duhului Sfant  impodobit;
Bucura-te, impacarea familiilor dezbinate;
Bucura-te, izgonitorul duhurilor necurate;
Bucura-te, Sfinte Parinte Iacove, cel ce ai primit din belsug harismele Duhului Sfant!

Condacul al 11-lea;
Chinuitoare si dureroase au fost ultimile zile din viata ta, caci trupul tau macinat de boli a  ajuns numai piele si os, dar chipul tau a ramas curat si luminat asemenea ingerilor cei
nematerialnici. Iar mintea si inima ta erau pline de iubire pentru Domnul si de bucuria pe care o da Hristos celor ce s-au lasat cu totul in voia Sa, si-I canta: Aliluia!

Icosul al 11-lea;

,,Zilele acestea voi pleca precum o pasarica, iar la imormantarea mea se vor aduna oameni ca frunza si ca iarba”, ai spus mai inainte de ingereasca ta adormire. Intr-adevar mii de oameni au venit la plecarea ta din lumea aceasta si cu totii au strigat:,, Sfant, Sfant, Sfant esti”! Iar noi, bucurandu-ne ca te avem ocrotitor laude ca acestea iti aducem:

Bucura-te, ca fata ta era o stralucire din lumina Taborului;
Bucura-te, ca l-ai rugat pe Cuviosul David si pe Sfantul Ioan Rusul sa-ti duca sufletul la Mantuitorul;
Bucura-te, ca datorita sfinteniei tale, un ucenic a simtit o buna mireasma timp de trei zile;
Bucura-te, fericite Iacove, cel ce ne dai putere sa biruim ispitele;
Bucura-te, ca Mantuitorul te-a incununat cu a Sa preaslavire;
Bucura-te, ca toate cuvintele tale aveau o sfanta inraurire;
Bucura-te, dascalul rugaciunii cele mai inalte;
Bucura-te, izvor duhovnicesc, ce reversi apa vie a sfinteniei in inimile noastre;
Bucura-te, ca de praznicul intratii Maicii Domnului in Biserica ai intrat in locasurile ceresti;
Bucura-te, ca de vederea slavei celei mari si preaminunate a Preacuratei, pururea te
indulcesti;
Bucura-te, ca atunci cand ai slujit ultima liturghie, glasul tau era cu totul ceresc;
Bucura-te, ca ii ajuti sa duca crucea fara cartire, pe cei ce te cinstesc;
Bucura-te, Sfinte Parinte Iacove, cel ce ai primit din belsug harismele Duhului Sfant!

Condacul al 12-lea;

Multa dragoste si daruire ai avut catre Sfanta Taina a Pocaintei, incat ai spovedit pana in
ultima clipa a vietii tale pamantesti, facandu-te pentru noi pilda de pocainta si de jertfire pentru semeni, caci numai prin spovedanie curata si iubire de aproapele vom putea primi iertarea pacatelor ca sa-i putem canta Domnului cu inima curata: Aliluia!

Icosul al 12-lea;

Te-ai aratat dupa adormirea ta, unei femei sporite duhovniceste, si i-ai spus: ,,alta data
rugam pe Cuviosul David sa mijloceasca pentru oameni, dar acum ma duc eu insumi”. Prin aceasta ne incredintezi ca ai capatat mare indrazneala inaintea tronului Sfintei Treimi si mijlocesti pururea pentru crestini, izbavindu-i din toate impresurarile sufletesti si trupesti. Pentru aceasta te rugam sa nu ne lasi pe noi, cei ce cu credinta te binecuvantam asa:

Bucura-te, ca ai intrat in cortul cel fericit al Mantuitorului;
Bucura-te, ca dupa adormirea ta, ai si mai multa indrazneala inaintea lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca acum faci si mai multe minuni decat atunci cand traiai pe pamant;
Bucura-te, floarea aleasa, udata cu harul Duhului Sfant;
Bucura-te, ca si dupa adormirea ta, ai continuat să liturghisesti în chip tainic in manastire;
Bucura-te, ca te arati multora, spre a lor intarire;
Bucura-te, veselia celor intristati;
Bucura-te, vindecatorule de bolile fara leac;
Bucura-te, prietenul tuturor celor ce iti cer ajutorul;
Bucura-te, ca ne pazesti mereu de tot raul;
Bucura-te, ca le umpli inimile de bucurie, celor ce se roaga tie;
Bucura-te aparator al Ortodoxiei;
Bucura-te, Sfinte Parinte Iacove, cel ce ai primit din belsug harismele Duhului Sfant!

Condacul al 13- lea;

O, Sfinte Parinte Iacove, noule facator de minuni, primeste de la noi nevrednicii şi smeriţii acestă fierbinte  rugaciune, pe care cu multa dragoste ţi-o aducem ţie. Ajuta-ne sa ne predăm cu totul iubirii lui Hristos şi să vieţuim după poruncilor Sale, ca împreuna cu tine să-I putem canta in vesnicie: Aliluia, Aliluia, Aliluia!

( Acest condac se spune de trei ori, apoi Icosul 1 si Condacul 1)

Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin. 

Sursa:  https://www.impantokratoros.gr/9C2C1BA7.ro.aspx

Graiul Ortodox

Anunțuri

Să nu fim barbari cu femeia pentru că este viaţă şi cu ea ţine Dumnezeu! Să nu uităm!

Lasă un comentariu


Când spui mamă, spui un univers! Când spui femeie, spui viaţă! Când spui soţie, spui speranţă! Ea, femeia, mama, soţia, gospodina, umple totul: casa, lucrarea, bucuria, fericirea, văzduhul, cerul!

Doamne, ce fiinţă este femeia!

Acum, la începutul bătrâneţii mele, îmi pot desluşi ceea ce m-a fascinat din primăvara copilăriei! Cele două fiinţe unice pe pământ şi în Cer: Maica Domnului şi mama care m-a născut! Cele mai apropiate fiinţe fără de care n-aş fi fost şi n-aş fi primit ocrotirea sub sfântul Omofor.

De câte ori stăteam la masă şi mai întârziam în glume şi în zbenguieli, mama mi-o reteza scurt: Mâncaţi mai repede că Maica Domnului stă în genunchi!

Îşi poate imagina oricine ce efect extraordinar au avut spusele mamei, pe un ton extrem de serios, care-mi face fiori şi acum, când scriu aceste rânduri. N-am mai auzit niciodată pe nimeni spunând. Cum adică, să stea Maica Domnului în genunchi atât timp cât noi mâncăm? De unde a auzit mama acest lucru? N-am întrebat-o şi nici n-am aflat până acum. S-ar putea să se mai spună aceste cuvinte în spaţiul nostru binecuvântat de Dumnezeu!

De atunci făceam parte din cele două case: a Maicii Domnului şi a vrednicei mele mame şi ori de câte ori vorbesc şi-mi aduc aminte de mama, gândul îmi zboară la toate femeile de la începutul lumii până azi!

Ce minune a mai creat Dumnezeu! Femeia straşnică! A pus Dumnezeu atâta plinătate şi atâta forţă în sinea ei, deşi pare şi chiar este atât de sensibilă şi chiar, se poate spune, extrem de fragilă. Auzeam uneori spunându-se de către unii bărbaţi că femeia nu trebuie atinsă nici cu un fulg, aşa trebuie să ne purtăm de delicat şi frumos. Când eram student la Sibiu, profesorul meu Grigore Marcu, o celebritate în Studiul Noului Testament, când a intrat într-un magazin l-am auzit cât de frumos a salutat pe doamnele de acolo şi cât de suav le-a sărutat mâinile, spre surpriza mea – o mărturisesc – totală!

Nu m-am aşteptat să-mi văd pe cogemitea profesorul şi preotul să facă un gest pe care nu-l mai văzusem. Deşi era cam potrivit de statură, l-am văzut cum creştea spre înalturi, mai ales că, tânăr fiind, l-am privit atent să văd dacă nu cumva glumeşte. Era de maximă seriozitate! A crescut în ochii mei profesorul exigent, dar au crescut şi acele doamne care au primit cu drag, dar şi cu o obişnuită stare. Femeia este conştientă că este valoroasă chiar dacă nu are timp s-o arate prea des. Este prea ocupată cu lucrurile serioase şi nu glumeşte asupra rosturilor sale sădite de Dumnezeu: de mamă, de gospodină, de vatră caldă în virtuţi şi vreri creştine, de vrednicii de fiecare zi care nu se văd şi de care, uneori, te cuprind, fără să vrei, unele amărăciuni, dacă nu sunt recunoscute de cei din jur. Mama, soţia, gospodina, întreita lucrare, şi osteneala fără margini, de nimeni ştiută, mereu împrospătată şi de la capăt, din nou luată! De unde atâta forţă? Ai putea spune că este de domeniul supranaturalului! Mă uitam la mama şi o vedeam cu câtă forţă lucrează o zi întreagă şi noaptea până a doua zi. N-am mai văzut o aşa fiinţă, şi de dragul ei o ajutam din răsputeri. Pentru mine, mama, soţia, gospodina, este întreita minune printre noi, oamenii.

Şi, Doamne, de câte ori n-am umbrit întru întristare această întreită minune! Ori de câte ori am supărat pe mama mea cea scumpă, am avut cumplite dureri în suflet şi acum simt ca şi atunci, ba, mai mult, cu cât trece timpul, durerea creşte şi mai mult. Nu că aş fi supărat-o peste măsură, dar mai ales că nu i-am mulţumit niciodată că m-a născut, că m-a crescut, m-a învăţat, m-a dus la biserică, m-a vegheat să nu mă frig pe sobă sau să cad în fântână. Când mama a venit la Curtea de Argeş şi a intrat pe uşa palatului, unde, în anul 1936, tata a stat de gardă când era în armată, mi-a povestit cum m-a pierdut într-o zi din ochi. Aveam 2 ani! Strigând după mine disperată, a întâlnit-o pe moşica lui Cojoc, vecina noastră de casă, şi întrebând-o dacă m-a văzut cumva, i-a spus: Tu, Ileană, Costică mergea pe cărare spre fântână, fugi să nu păţească ceva. M-a găsit cu burta pe buduroiul fântânii, uitându-mă în apă, cum fac şi acum! M-a luat de cămăşuţă de pe spate în sus ca să nu mă sperii! Vai, mi-a spus mama, parcă s-a întâmplat ieri. Am nişte emoţii grozave! Când mi-a povestit, m-a cuprins un straşnic plâns pe dinăuntru! Câtă grijă la o mamă şi că nu uită nimic! Nici un amănunt! Când spui mamă, spui un univers! Când spui femeie, spui viaţă! Când spui soţie, spui speranţă! Ea, femeia, mama, soţia, gospodina, umple totul: casa, lucrarea, bucuria, fericirea, văzduhul, cerul!

Doamne, ce fiinţă este femeia! Dacă ar şti ea însăşi cât este de valoroasă! Dar s-o lăsăm aşa, mai bine să nu ştie pentru că în final ea este o taină a lui Dumnezeu printre noi, oamenii.

Să nu fim barbari cu femeia pentru că este viaţă şi cu ea ţine Dumnezeu! Să nu uităm!

Extras din IPS Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului

http://www.ganduridinierusalim.com/sa-nu-fim-barbari-cu-femeia-pentru-ca-este-viata-si-cu-ea-tine-dumnezeu-sa-nu-uitam/

Luptele văzute și nevăzute ale unui om. De la box la preoție

1 comentariu


De la box la preoție

Atunci când mintea ajunge în inima, rugăciunea noastră devine a inimii – Sf. Paisie Aghioritul

1 comentariu


Este greu pentru om să pună frâu minţii sale, care aleargă cu o viteză mai mare decât viteza luminii. Trebuie s-o prindă „de mânuţă” şi s-o ducă lângă cei îndureraţi, bolnavi, părăsiţi, adormiţi. Atunci mintea, care le vede pe toate acestea, „loveşte” inima, care, oricât de împietrită ar fi, se sparge şi rugăciunea devine a inimii. După aceea omul îl roagă cu lacrimi pe Dumnezeu să intervină. Iar dacă cineva se gândeşte la toate acestea, dar nu compătimeşte şi nu-l cutremură nici nefericirea lumii, nici iadul celor adormiţi, care sunt acuzaţi, nici osânda sufletelor lor, se vede că le are pe toate din belşug şi este sătul. Predomină cugetarea trupească, iar omul cel vechi este foarte puternic.

– Gheronda, cum coboară mintea în inimă?

– Când pe inimă o doare, mintea coboară în inimă. Când o doare pe inimă? Atunci când mă gândesc la binefacerile lui Dumnezeu şi la nerecunoştinţa mea, inima este străpunsă, o doare, iar mintea se îndreaptă acolo.

– Gheronda, când mă doare capul, nu mă pot ruga.

– Dacă te doare piciorul şi în aceeaşi clipă te tai cu cuţitul la mână, uiţi durerea de la picior şi te gândeşti la mână. Tot aşa şi atunci când te doare capul şi nu te poţi ruga, să te gândeşti mai întâi la păcatele tale şi apoi la durerea lumii, şi astfel te va durea inima. Durerea inimii va neutraliza durerea de cap şi te vei ruga din inimă pentru tine şi pentru toată lumea.

– Gheronda, ce anume ajută să nu se răspândească mintea?

– Este greu pentru om să pună frâu minţii sale, care aleargă cu o viteză mai mare decât viteza luminii. Trebuie s-o prindă „de mânuţă” şi s-o ducă lângă cei îndureraţi, bolnavi, părăsiţi, adormiţi. Atunci mintea, care le vede pe toate acestea, „loveşte” inima, care, oricât de împietrită ar fi, se sparge şi rugăciunea devine a inimii. După aceea omul îl roagă cu lacrimi pe Dumnezeu să intervină. Iar dacă cineva se gândeşte la toate acestea, dar nu compătimeşte şi nu-l cutremură nici nefericirea lumii, nici iadul celor adormiţi, care sunt acuzaţi, nici osânda sufletelor lor, se vede că le are pe toate din belşug şi este sătul. Predomină cugetarea trupească, iar omul cel vechi este foarte puternic.

– Gheronda, adesea, la slujbe, mintea mea nu se îndreaptă spre cele cereşti, ci spre durerea oamenilor.

– Acestea două sunt unite una cu alta. Problema nu este să spună cineva simplu Rugăciunea lui Iisus, numai ca să aibă mintea curată de gânduri, ci să lucreze „motoraşul”, iar pe inimă s-o doară pentru ceea ce se roagă.

– Gheronda, după ce sfârşesc ascultarea şi intru în chilie, mă străduiesc să-mi adun cugetarea de la diferitele treburi şi imagini de peste zi, dar mă cuprinde durerea de cap.

– Să spui: „Să-mi adun mintea”. Insă bine ai spus tu „să-mi adun cugetarea”, pentru că tu faci rugăciune cu cugetarea. Dacă rugăciunea se face cu cugetarea, este firesc să se zorească creierul şi să te doară capul. Aceasta o văd şi la alţii. Incep să facă lucrare duhovnicească, citesc ceva duhovnicesc şi nu folosesc mintea, ci cugetarea şi apoi îi doare capul. Intocmai ca şi aceia care folosesc inima intr-un mod mecanic ca să rostească Rugăciunea, după care îi doare inima.

De pildă. prin. ţinerea respiraţiei.

Insă atunci când vrei să te rogi şi să le aduni trebuie ca mintea ta să meargă la Hristos. In cazul acesta nu pleacă; dă apoi telegramă şi inimii, care se uneşte cu mintea.

Cealaltă lucrare este o lucrare cu ratiunea, de aceea şi pricinuieşte oboseală. De ce spun ca trebuie să facem din durerea celuilalt durerea noastra? Pentru că trebuie ca mintea să meargă la durerea celuilalt şi numai atunci să te rogi. Altfel rugăciunea este ceva sec. Iţi spui cu mintea că există bolnavi şi că trebuie să te rogi pentru ei, dar nu participă nici mintea, nici inima. In timp ce, dacă te doare undeva, mintea ta va merge mereu acolo. Tot aşa şi în acest caz, când durerea celuilalt devine a ta, mintea nu-ţi mai pleacă de acolo.

– Şi totuşi nu poate pleca de acolo, Gheronda?

– Sigur că poate pleca. Aceasta depinde de durerea pe care o simţi. Aşa cum se întâmplă într-o casă: dacă au un bolnav care a făcut operaţie de apendicită, ai lui vor sta puţin lângă el, după care vor începe, poate, chiar să cânte şi să joace, iar apoi se vor duce fiecare la treaba lui. Dar dacă au un bolnav operat de cancer, durerea va fi mare; nu pot să uite aşa uşor durerea asta. Numai unul care nu înţelege gravitatea situaţiei poate uita. Iată, când eram mic şi o aduseseră acasă pe sora mea grav bolnavă, aproape de moarte, eu mi-am luat muzicuţa, am mers în camera de alături şi am început să cânt; nu-mi puteam da seama cât de gravă era starea ei.

– Gheronda, creierul este organul trupesc, iar mintea cel duhovnicesc?

-Da, dar aşa cum la alcool, spirtul, care este in alcool, este cel care face toată treaba, care actioneaza, iar nu apa, tot astfel şi mintea este tăria creierului, ceea ce are omul mai bun.

– Adică atunci când nu lucreaza inima, inseamna că nu lucrează mintea, Gheronda?

– Desigur, binecuvântato. In minte stă toată puterea.

– Gheronda, dar cugetarea nu ajută deloc?

– Ajută până la un punct. Adică până în punctul în care să spui cu raţiunea că mintea trebuie să meargă la durerea celuilalt. Numai până acolo, după care va începe să lucreze mintea. Să cugeţi la diferite cazuri de oameni îndureraţi, să te doară pentru ei şi să începi să te rogi.

Sursa: https://www.impantokratoros.gr/C8FD6BA1.ro.aspx


Patriarhul Justinian: Cum salvatorul lui Gheorghiu-Dej a transformat Rolls-Royce-ul reginei Angliei în Biblii pentru români. De ce BOR nu a canoinzat Sfinți Români până în anul 1955?

Lasă un comentariu


Un ierarh strălucit, Nicolae Bălan, Mitropolitul Ardealului, căruia Justinian i-a arătat, cât timp a mai trăit, o deferenţă aparte. Evident, nu a trecut mult timp şi Justinian era numit „Patriarhul roşu” şi „Sovrompatriarh”…

– Ce voia să fie a doua poreclă?

– Sovromurile erau nişte aşa-zise societăţi sovieto-române, prin care ocupantul ne spolia ţara. Circula şi o anecdotă: în cadrul Sovromului maritim, România punea vapoare, echipaj, combustibil, iar ruşii puneau marea… Cât îl priveşte pe Justinian, solistul Jean Moscopol, refugiat în Statele Unite, a compus şi interpretat un cuplet intitulat Patriarhul roşu… Percepţia asupra noului Întâistătător era cumplită. „Aflu că autorităţile noastre – scria în jurnalul său Gala Galaction, care nu era un etalon de moralitate – au dat locotenenţa patriarhală pe mâinile inculte şi antievanghelice ale lui Justinian Marina”. Peste câţiva ani îşi va schimba radical părerea.

– Şi-o vor schimba şi alţii? Şi începând de când?

– Întâi şi-a schimbat-o Securitatea, încă din 1949, fapt relevat de istorici, descoperind în Patriarh un duşman. Şi-au schimbat-o, desigur, preoţii şi călugării, însă cei mai îndărătnici s-au dovedit intelectualii, care au preferat să moară cu imaginea dragă lor a unui Justinian lipsit de cultură şi demolator al Bisericii… În general, aceştia erau oameni care mergeau la biserică cel mult de Paşti şi de Crăciun. Desigur, au fost şi mulţi intelectuali cărora trecerea prin închisoare le-a deschis calea spre o metanoia; spre o transformare spirituală interioară. Aş sublinia faptul că ţăranii, ca şi mulţi locuitori ai oraşelor, au continuat să meargă la biserică duminică de duminică, să-i dorească Tainele, fără să îşi pună întrebarea ce fel de om este Patriarhul sau episcopul din eparhia lor. Gândiţi-vă că, după ce regimul a constrâns Ierarhia să pună în retragere aproape 20 de episcopi şi mitropoliţi, Sinodul nostru a funcţionat cu minimul de arhierei admis: 12. În acelaşi timp însă, în anii ’50, ţara noastră avea mai multe mânăstiri decât România interbelică, a cărei suprafaţă era aproape cât a Italiei. Desigur, asta s-a întâmplat până la funestul Decret 410 din 28 octombrie 1959…

– Pe care Justinian nu l-a contrasemnat.

– Într-adevăr! „Mai bine îmi tai mâna dreaptă decât să-l iscălesc”, ar fi spus. Iar în momentul acela toată lumea putea să vadă că Patriarhul s-a opus Ocârmuirii. De altfel, în Arhiepiscopia Bucureştilor, pe care o cârmuia efectiv, au rămas cele mai multe mânăstiri şi cei mai mulţi călugări. În 1955, când au loc primele canonizări de sfinţi „odrăsliţi din tulpina neamului nostru”, cum atât de frumos se spunea în Tomos, Biserica avea peste 10.000 de preoţi slujitori şi circa 7.000 de călugări şi maici. Ajunşi atunci la Văratec, delegaţii Bisericii Ortodoxe Ruse află că acolo sălăşluiau „peste 500 de maici şi surori”. Într-o singură mânăstire! Şi existau şi câteva seminarii monahale, pentru monahi şi maici, parte dintre aceştia urmând Facultatea de Teologie. Sub cârmuirea bisericească a lui Justinian aveam mai multe parohii şi mai mulţi preoţi (pentru a nu mai vorbi de mânăstiri şi schituri) decât Uniunea Sovietică, pe-al cărei întins teritoriu funcţionau două patriarhii: a Moscovei şi a toată Rusia şi Patriarhia Gruziei…

– Aş vrea să revenim la canonizările din octombrie 1955, dar mai întâi aş dori să lămurim de ce primele canonizări de sfinţi români au avut loc atât de târziu, în timpul regimului comunist. Ştiţi că atâţia intelectuali celebri au spus că nu am fost în stare să dăm măcar un sfânt…

– Am dat destui sfinţi! Mitropolitul Dosoftei este poate primul ierarh care se apleacă asupra lor. În 1945, marele profesor canonist Liviu Stan, într-o lucrare intitulată chiar Sfinţi români, stabilea existenţa a câtorva zeci de asemenea sfinţi…

– Şi de ce nu fuseseră canonizaţi?

– Pentru că proclamarea unor sfinţi nu o poate face decât o Biserică autocefală, iar noi ne-am dobândit autocefalia – acordată de Patriarhia Ecumenică – abia în anul 1885. De altfel, canonizările din 1955 au fost o componentă – desigur, cea mai importantă – a Marilor Festivităţi Religioase ale Bisericii Ortodoxe Române, alături de Aniversarea a 70 de ani de Autocefalie şi de Generalizarea cultului unor sfinţi cu moaşte în ţara noastră.

Patriarhul Justinian, în 1955, semnând în Condica Sfântă, la ceremonia canonizării

– Credeţi că există vreo legătură între canonizarea celor şapte sfinţi români din 1955 şi „dezgheţul” survenit după moartea lui Stalin?

– Desigur! Patriarhul Justinian şi ceilalţi ierarhi din Sinod au căutat să profite de acea conjunctură politică de destindere între Est şi Vest peste care domnea ceea ce s-a numit „spiritul Genevei”. Adaug că procesul de canonizare a unor sfinţi români a început într-o sesiune a Sfântului Sinod din 28 februarie 1950, pe când trăia Stalin. De atunci au început cercetările, documentările, investigaţiile specifice unor autentice canonizări. În 1955, dată fiind şi atmosfera politică, s-au putut înfăptui primele canonizări liturgice de sfinţi români, şapte la număr, care au fost grandioase. Au venit atunci în ţara noastră delegaţii ale Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol şi ale celorlalte Biserici ortodoxe naţionale (cu excepţia Bisericii Sârbe) care au petrecut aproape întreaga lună octombrie în România şi au fost plimbate cu fast eclezial pe întreg teritoriul nostru. Un cortegiu cu ierarhi, călugări, maici şi sute de preoţi în ţinută liturgică a străbătut în octombrie 1955 centrul Bucureştiului, de la Patriarhie până la Biserica Sfântul Spiridon Nou, într-o procesiune evocând Bizanţul. În ziua canonizării Sfântului Ierarh Calinic era un lanţ de oameni din Pantelimon până la Mânăstirea Cernica, unde aveau să vină ierarhii străini – slujbele au durat patru zile –, iar Părintele Stăniloae avea să rostească o predică celebră. E bine că în revista sa oficială, Biserica a reprodus foarte multe fotografii, care sunt în bună parte dovezi şi ilustrări ale credincioşiei poporului nostru. Aş adăuga un lucru privitor la sfinţii cu moaşte pe teritoriul României, între care se prenumără Sfânta Parascheva, Sfântul Dimitrie Basarabov, Sfânta Filofteia, Sfântul Grigorie Decapolitul… Regimul limitase drastic pelerinajele. Strămutase, de pildă, racla Sfintei Filofteia, de la Curtea de Argeş la Vâlcea, pentru ca oamenii să nu intre în biserica în care îşi dormeau somnul de veci doi regi şi două regine ale României. Sinodul a folosit prilejul şi, în consecinţă, cum se spunea pe vremuri, s-a dat drumul la pelerinaje. Şi n-au mai fost niciodată oprite sau limitate. Or, pentru poporul dreptcredincios, aşa cum se vede şi astăzi, pelerinajele şi hramurile mânăstireşti sunt deosebit de importante.

– Scriaţi cu ani în urmă că atunci când Justinian a vizitat Anglia, în 1966, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a vrut să-i dăruiască un Rolls-Royce…

– Da, aşa este. Asta se întâmpla în timpul unei audienţe în care Elisabeta a II-a adusese un translator al său, lăsându-l în anticameră pe cel venit de la Bucureşti. Auzise de un reviriment bisericesc în România şi dorise să stea de vorbă cu Justinian. La sfârşit, i-a vorbit despre cadoul pe care i-l pregătise: un Rolls-Royce. Patriarhul i-a mulţumit, însă i-a mărturisit că de 18 ani de când era la cârma Bisericii nu reuşise să tipărească o Biblie. Regimul îi spunea că nu are nimic împotriva imprimării Scripturii, însă nu are hârtie. Aşa încât, a rugat-o pe regină să-i convertească darul în hârtie pentru Biblie; hârtie pe care Biserica noastră a primit-o printr-o societate biblică. S-au tras în 1968 aproape 200.000 de Biblii sinodale. Eu am cumpărat-o, cu 90 de lei, dintr-o librărie; dintr-o librărie de stat. Eram în clasa a XI-a de liceu. Aşa cum povestea în memorii Părintele Ion Bria, implicat în procesul tipăririi acestei Biblii, nu a fost parohie din ţara noastră – existau pe atunci aproape 9.000 – sau din diaspora la care să nu ajungă cel puţin zece exemplare. Circa alte 10.000 au luat drumul Basarabiei. Acelaşi teolog considera că proclamarea primilor sfinţi români şi ediţia Bibliei din 1968 sunt cele mai mari înfăptuiri ale Patriarhului Justinian.

Patriarhul Justinian primit de Arhiepiscopul de Canterbury

– Într-adevăr, mai mult decât un Rolls-Royce…

– Totuşi, în acelaşi an 1968, Justinian a primit un Cadillac nou-nouţ, adus direct din Statele Unite cu multe peripeţii. Istoricii au descoperit şi publicat un memoriu adresat de Justinian lui Ceauşescu în 1968 în care îi solicita să nu se lucreze în a doua şi a treia zi de Paşti, iar salariaţii să recupereze ulterior zilele respective. Destinatarul s-a făcut că nu pricepe; n-a răspuns nimic.

– A avut Justinian o conştiinţă bisericească adâncă? Unde apare ea?

– În nenumărate înfăptuiri, dar şi în atitudini, luări de poziţie, împotriviri făţişe. Un singur exemplu: „Merg cu voi până la Haga!”, le-a spus Justinian celor care voiau să demoleze Biserica Slobozia – ctitoria domnitorului Leon Vodă, care stătea în drumul Magistralei Nord-Sud, trasată la începutul anilor ’60. Dar această conştiinţă este mărturisită deplin şi în Testamentul Patriarhului Justinian, conceput într-o primă formă în 1973.

– Justinian a murit în urmă cu 40 de ani, în ziua de 26 martie 1977. În ce condiţii?

– Avea 76 de ani împliniţi, era suferind de diabet şi de încă două boli. Fusese internat la Elias, de unde fiul său, medicul Ovidiu Marina, l-a luat spre a-l duce la Palat. Pe drumul dintre spital şi Dealul Patriarhiei a făcut un infarct sau un stop cardiac şi s-a sfârşit rezemându-şi capul de umărul fiului său.

Sursa: http://evz.ro/patriarhul-justinian-salvatorul-lui-gheorghiu-dej.html?&page=2

Preafericitul Părinte Rastislav, Mitropolitul Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei şi din Slovacia, își aniversează în 28 octombrie 2017 ocrotitorul spiritual: pe Sfântul Rastislav, Cneaz al Moraviei

2 comentarii


Preafericitul Părinte Rastislav, Mitropolitul Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei şi din Slovacia, își aniversează în 28 octombrie 2017 ocrotitorul spiritual: pe Sfântul Rastislav, Cneaz al Moraviei

Rastislav sau Rostislav, cunoscut și sub numele de Sfântul Rastislav, a fost cel de-al doilea conducător cunoscut al Moraviei (846-870). La inițiativa sa, fraţii Chiril și Metodie, trimiși în 863 de împăratul bizantin Mihai al III-lea, au tradus în sfera lui cele mai importante cărți liturgice creștine în limba slavonă. El a fost canonizat în 1994 de Biserica Ortodoxă din Ţinuturile Cehiei și Slovaciei.

Mitropolitul Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei şi din Slovacia, Rastislav (Ondrej) Gont, s-a născut în 25 ianuarie 1978 în Snina, Slovacia. După absolvirea școlii primare (1992) și a liceului (1996), a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Prešov (2002). Tema lucrării de diplomă a fost Taina morții.

A efectuat un stagiu de cercetare pe o durată de patru luni la Universitatea Aristotel din Salonic. De asemenea, a locuit o vreme la Mănăstirea Sfânta Teodora din Salonic.

În 7 septembrie 2003 a fost hirotonit diacon de Mitropolitul Nicolae al Cehiei și Slovaciei. Câteva zile mai târziu, în 21 septembrie 2003, a fost hirotonit preot în Catedrala Sf. Alexandru Nevski din Prešov, de IPS Miron, Arhiepiscop de Hajnov, și în prezența PF Mitropolit Nicolae și a IPS Arhiepiscop Ján.

Din decembrie 2003 a activat, ca administrator spiritual, în cadrul Orfelinatului Sfântul Nicolae din Medzilaborce. Centrul se ocupa cu educarea copiilor și a mamelor cu probleme sociale și psihice, ocupând de-a lungul timpului mai multe funcții de educator, dar fiind și duhovnic al acestuia.

El a cooperat cu tutori și pedagogi în punerea în aplicare a principiilor creștine de bază în viața copiilor care au suferit de boli sociale sau mintale şi a îndrumat tineri să se înscrie la cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității din Prešov. În 2008 a înființat Corul Sf. Apostol Andrei format din tinerii găzduiţi de Orfelinat. Un amănunt semnificativ ce ţine de latura filantropică a actualului Mitropolit Rastislav este acela că din 2010 a luat în grijă trei copii orfani.

În 6 octombrie 2012, la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Komárno a fost tuns călugăr de PS Tihon, Episcop de Komárno şi stareţul Mănăstirii, primind numele de Rastislav.

În 7 octombrie 2012 a fost ridicat la rangul de egumen. În 20 octombrie 2012 a fost ales Arhiepiscop de Prešov și al Slovaciei, iar în 18 noiembrie a fost hirotonit Arhiepiscop de Prešov în Catedrala Sf. Alexandru Nevski din Prešov.

În 11 ianuarie 2014 a fost ales în calitatea de conducător al Bisericii Ortodoxe din Cehia și Slovacia de Adunarea Generală a Bisericii Cehiei şi Slovaciei, iar în 9 februarie 2014 a fost întronizat.

PF Rastislav a participat, alături de alţi Primaţi de Biserici Ortodoxe, la lucrările Sfantului și Marelui Sinod ce a avut loc în Creta în luna iunie 2016.

În misiunea sa de lider al Bisericii Ortodoxe a Cehiei şi Slovaciei face eforturi consistente în intensificarea activităţilor pastorale şi a vieţii liturgice a Bisericii.

Este membru al Consiliului Științific al Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității din Prešov, asupra căruia are o supraveghere canonică conform Constituției.

Datorită contribuțiilor sale active la diverse evenimente publice și bisericești, el a câștigat un statut bun în societate și este membru în diferite grupuri.

Vorbește fluent limbile rusă și greacă și are cunoștințe de germană, engleză, poloneză și sârbă.

Sursa: basilica.ro

Biserica Ortodoxă a Ținuturilor Cehiei și Slovaciei. Scurt istoric

2 comentarii


Biserica Ortodoxă a Ținuturilor Cehiei și Slovaciei își are începuturile în secolul 9, pe vremea Sfinților Chiril și Metodiu. Are atât o istorie străveche, cât și una modernă. 

Istoria sa modernă începe după Primul război mondial, când teritoriul Cehoslovaciei era cu preponderență catolic. În acest context, odată cu numărul mare de credincioși ruși și ruteni care ajung aici, se creează și un curent de trecere a unor credincioși și clerici catolici la Ortodoxie. Între aceștia se va afla și preotul Matej Pavlik, viitorul episcop-martir ortodox Gorazd al Cehoslovaciei, canonizat în 1987, și cel care a avut cea mai mare influenţă asupra viitorului acesteia. În acea vreme numărul ortodocșilor era de aproximativ 40.000. În 1921, Matej Pavlik este hirotonit episcop de ierarhi sârbi la Belgrad.

Jurisdicția Mitropoliei Cehiei și Slovaciei se întindea pe întreg teritoriul Cehoslovaciei, despărțită la 1 ianuarie 1993 în Cehia și Slovacia, fără parohii în diaspora. Cu toate acestea, unitatea Bisericii a rămas neatinsă. Numărul credincioșilor ei este de aproximativ 70.000. Limbile de slujire sunt slavona, ceha și slovaca.

În timpul celui de-al Doilea război mondial, Biserica Ortodoxă a Cehoslovaciei a fost practic desființată, când episcopul Gorazd și apropiații săi au fost asasinați în vara anului 1942, după ce Catedrala din Praga a ascuns un grup de parașutiști din rezistența cehă care au pus la cale un atentat împotriva comandantului Protectoratului Cehoslovaciei, Reinhard Heydrich. Atunci, preoții au fost trimiși în lagărele naziste de muncă forțată.

Conform statisticilor din anul 1931, în jurisdicția Bisericii Cehoslovaciei erau 145.000 de credincioși, aproximativ 118.000 in regiunea rutenilor, adică Ucraina Carpatică. După alipirea acesteia la Uniunea sovietică, numărul lor a scăzut la 40.000. Astfel, în 1946 credincioșii cehoslovaci s-au trecut sub jurisdicția Patriarhului Alexei al Moscovei și i-au cerut să aibă episcop local.

În anul 1950 greco-catolicii de pe teritoriul Slovaciei au fost absorbiți în Biserica Cehoslovaciei. Această situaţie a adus Bisericii aproape 200.000 de membri care a fost atunci reorganizată în 4 eparhii: două pe teritoriul Cehiei și două în Slovacia. Majoritatea acestor noi membri a fost pierdută în vremea mișcării numite Primăvara de la Praga din 1968 când le-a fost redat greco-catolicilor dreptul de a se manifesta.

În data de 9 decembrie 1951, Patriarhia Moscovei a recunoscut autocefalia Bisericii Cehoslovaciei autocefalia, lucru nerecunoscut de Constantinopol. De atunci, la conducerea Bisericii s-au succedat mai mulți mitropoliți agreați de Moscova, în contextul în care Cehoslovacia s-a aflat sub influența Uniunii Sovietice până în 1989. Patriarhia Ecumenică i-a recunoscut autocefalia în anul 1998.

În septembrie 1987, episcopul-mucenic Gorazd a fost canonizat de Biserica Cehoslovacă pentru rolul esențial pe care l-a avut în organizarea și dezvoltarea ei, precum și pentru jertfirea sa martirică în evenimentele din 1942.

După căderea regimului comunist și separarea Cehiei și a Slovaciei, se cereau modificări și în structura organizărică a Bisericii. Așa s-a ajuns ca în noiembrie 1992  Sfântul Sinod să decidă înființarea a două Mitropolii, câte una pe teritoriul fiecăreia dintre cele două țări, iar acestea, câte două eparhii.

În 1993 guvernul slovac a decis ca majoritatea proprietăților confiscate greco-catolicilor să fie redate vechilor proprietari, așa că 135 din cele 170 de biserici sunt predate Bisericii greco-catolice.

Până în prezent au fost ridicate peste 50 de biserici, pe întreg teritoriul Cehiei și al Slovaciei, iar candidații la preoție sunt școlarizați la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Prešov, inclusă în cadrul Universității Šafarik și beneficiind, așadar, de sprijin din partea statului.

Cehia şi Slovacia au suportat şi ele rigorile unui regim comunist, care, asemenea celor din alte ţări est-europene, şi-au propus să îndepărteze pe Dumnezeu din inimile credincioşilor creştini, indiferent de confesiunea din care făceau parte. Ambele ţări, în special Cehia, se află în totul ţărilor atee din Europa.

Ca un exemplu, pe locuitorii oraşului Most comuniştii i-au lipsit de lăcaşurile de cult, fie catolice, fie ortodoxe, dărâmate cu sălbăticie, aidoma celor câteva din capitala României, care au împărtăşit aceeaşi soartă. O singură biserică a scăpat cu „viaţă”, datorită importanţei şi vechimii sale istorice, cu valoare de simbol pentru locuitorii din Most, altădată în majoritate creştini catolici. Lăcaşul de cult a rămas cu statut doar de monument istoric, destinat turiştilor.

La o distanţă de aproximativ 1.000 m de Most se află o biserică de lemn pe care Patriarhia Română a înălţat-o anul trecut, în memroia eroilor români care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, îndeosebi în munţii Tatra şi Moravia, în anul 1945, pentru eliberarea Cehoslovaciei de sub ocupaţia hitleristă. Biserica a fost Sfințită de către Patriarhul Daniel în 9 octombrie 2011.

Traducere efectuată de Pr. Andrei Danciu, Parohul Bisericii ortodoxe româneşti din Praga.

Editare şi adăugiri de Basilica.ro

Older Entries

%d blogeri au apreciat asta: